Top 10 orașe perfecte pentru vegani
Iată lista orașelor în care veganilor cu siguranță nu le va fi foame.

Studiind lista de mai jos, putem chiar să alegem următoarea destinație, în cazul în care pentru noi contează cât de abundentă este oferta vegană în fiecare localitate și cât de accesibile sunt alimentele de origine vegetală. Lista a fost realizată de Happy Cow, care este de fapt un motor de căutare pentru restaurante vegane. Oriunde am umbla în lume, site-ul sau aplicația de pe telefon ne arată locurile din apropierea noastră care oferă mâncare vegană.
Indiferent dacă mergem într-o vizită de o zi a orașului, schiem iarna sau ne planificăm o vacanță de vară de câteva săptămâni, plecarea este precedată de cercetări despre unde și ce să mâncăm. Cine urmează o dietă specială (este sensibil la anumite alimente, alergic sau diabetic) verifică și mai mult înaintea călătoriei unde poate mânca specialități delicioase, locale – la fel este și cazul veganilor, dar din fericire chiar și cei care urmează o dietă pe bază de plante pot alege din foarte multe locuri în întreaga lume.
Foto: Shutterstock
Ca vegani, situația este mai ușoară dacă mergem într-un loc în care localnicii consumă puțină carne.
Așa sunt, de obicei, destinațiile tropicale unde se mănâncă multe legume, fructe și cereale. În statele mai dezvoltate consumul de carne și lactate este foarte ridicat, așa că și preparatele naționale conțin mult mai multe alimente de origine animală. Vestea bună: chiar și în aceste țări, tot mai mulți oameni au trecut la mâncarea vegană și, ca urmare, au proliferat restaurantele, bistrourile, produsele și magazinele vegane. În orașele prietenoase cu veganii există o mulțime de restaurante, unde putem gusta cele mai populare delicatese vegane din bucătăria internațională. Aici se deschid tot mai multe locuri unde se prepară mâncăruri comune, populare, în general din carne (hamburgeri, fripturi, BBQ) în variantă vegană.
Top 10 orașe pentru vegani
- Londra, Regatul Unit
- Berlin, Germania
- New York, Statele Unite
- Melbourne, Australia
- Singapore
- Los Angeles, Statele Unite
- Bangkok, Thailanda
- Amsterdam, Olanda
- Varșovia, Polonia
- Barcelona, Spania