Castelul Egretei Albe – primul sit de patrimoniu mondial al Japoniei
Anul acesta se împlinesc 30 de ani de când Castelul Himeji din secolul al XIV-lea a fost inclus pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO.

Capodoperă a arhitecturii tradiţionale japoneze, castelul se ridică deasupra orașului Himeji de pe insula Honshu și așteaptă vizitatorii pe tot parcursul anului. Nu întâmplător, magnifica fortăreaţă medievală este vizitată de peste un milion de oameni în fiecare an.
Foto: Shutterstock
Emblematicul castel este unul din simbolurile Japoniei feudale.
Complexul, care cuprinde turnul principal și cele trei turnuri secundare, 83 de clădiri, o multitudine de curţi și șanţuri, fiind fortificat cu un sistem complex de apărare, este considerat excepţional chiar și în comparaţie cu cele mai frumoase și mai mari cetăţi de pe Pământ. Și-a primit porecla poetică (Shirasagi, adică Egreta Albă) după forma sa care amintește de o pasăre care își ia avânt, precum și după culoarea caracteristică: cu pereţii săi albi, aproape că strălucește în lumina soarelui. Stilul unic, inconfundabil al arhitecturii japoneze este întruchipat în clădirile care combină structura practică cu designul special, în acoperișurile de pagodă îndreptate în sus, care amintesc de temple.
Foto: Shutterstock
Cetatea, adăugată pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO în 1993 ca prima comoară a ţării insulare, a suferit mai multe reconstrucţii și extinderi în timpul celor peste șapte sute de ani de istorie. Himeji a fost ridicat în 1333 de către Akamatsu Norimura, domnitorul străvechii provincii Harima, însă un deceniu mai târziu fiul său a distrus fortăreaţa pentru a construi în locul ei un nou castel numit Himeyama. În anii 1500, dinastia Kuroda a efectuat renovări majore, castelul căpătând în cele din urmă dimensiunile și forma actuală în 1609, odată cu construirea unui sistem de șanţuri triple, proiectat de Ikeda Terumasa.
Ultimii săi locuitori s-au mutat dintre ziduri în 1871.
Foto: Shutterstock
În mai multe rânduri, supravieţuirea castelului a atârnat de un fir de păr.
În 1871, un localnic a cumpărat fortăreaţa nelocuită cu intenţia de a o demola, dar în cele din urmă și-a abandonat intenţia iniţială. În timp ce întregul oraș a fost distrus în 1945, bomba aruncată de armata americană asupra castelului nu a explodat, iar mai târziu, nici marele cutremur din 1995 n-a deteriorat complexul de clădiri.
Renovarea completă a cetăţii, considerată o comoară naţională japoneză, a fost finalizată în 2015. Cu o investiţie de aproape 2,4 miliarde de yeni (16,1 milioane de euro), a fost crescută rezistenţa clădirilor la cutremure, au fost înlocuite majoritatea ţiglelor de acoperiș și au fost revopsiţi pereţii exteriori.
Foto: Shutterstock
Cea mai mare cetate din Japonia este un exemplu perfect al arhitecturii tradiţionale a castelului japonez. Ferestrele cetăţii principale înalte de 46,4 metri oferă o vedere de 360 de grade asupra orașului. Toate cele șase etaje ale clădirii centrale pot fi vizitate, cea mai cunoscută atracţie fiind „camera cu o mie de saltele”, a cărei podea este acoperită cu 300 de tatami, iar pereţii sunt plini cu arme și armuri vechi. Castelul este deschis zilnic între orele 9–17, tururile ghidate în limba engleză începând la 10:00 și 13:00. Biletele nu pot fi achiziţionate în avans, doar la faţa locului și numai pentru ziua respectivă, cozile din faţa porţilor fiind asfel destul de comune. În acest an, un bilet pentru adulţi costă 1000 de yeni (6,7 de euro), iar unul pentru elevi 300 de yeni (2 euro).
După ce am urcat pe turnurile și pe scările abrupte ale castelului, grădina Kokoen, îngrijită cu mare exigenţă, este o adevărată experienţă. Parcul de 3,6 hectare a fost deschis în 1992, iar cele nouă grădini înconjurate cu ziduri sunt proiectate în diferite stiluri ale Perioadei Edo.
Potecile și podurile lacurilor oferă o priveliște magnifică asupra castelului.
- Să urmăm aceste 10 sfaturi atunci când călătorim în Japonia! ›
- Când să vizităm Japonia? Cea mai bună, cea mai nepotrivită și cea mai ieftină perioadă! ›
- Cum se trăiește astăzi în orașul Hiroshima din Japonia, distrus de bomba nucleară? ›
- Un loc fabulos în Japonia, unde funcționează un hotel de 1300 de ani! ›
- 5 locuri din Japonia pe care localnicii adoră să le viziteze ›