Cronicarul Parisului – Victor Hugo
Victor Hugo și-a câștigat nemurirea și un loc de vază în panteonul literaturii mondiale cu opera sa monumentală, ca un francez adevărat. Îl comemorăm pe marele narator la împlinirea a 220 de ani de la nașterea sa.

Deși marele scriitor s-a născut în orașul Besançon din partea estică a Franţei pe 26 februarie 1802 și a fost forţat să emigreze în timpul vieţii sale, la rostirea numelui său totuși Parisul ne vine în minte prima oară.
În romanele sale, marele cunoscător și cronicar al destinelor umane a dedicat suficient spaţiu și atenţie prezentării detaliate, uneori chiar din casă în casă a metropolei iubite, dar văzute doar parţial. Victor Hugo, a cărui viaţă și operă au fost însoţite de genul romanului romantic, a devenit un classic în timpul vieţii sale, în ciuda faptului că nu a urmat niciodată tendinţele actuale ale modei literare. Vizitând Parisul, nu trebuie să ratăm locurile și clădirile legate de numele său.
Notre-Dame
Foto: Unsplash
Nu Quasimodo și Esmeralda sunt principalele personaje ale poate celui mai cunoscut roman scris de Victor Hugo, „Notre-Dame de Paris”, ci catedrala în sine. Piatra de temelie a fost pusă în 1163 de papa Alexandru al III-lea, pentru a începe o constructive eroică care a durat până în 1345. Rezultatul vorbește însă de la sine: edificiul grandios a supraviețuit mutilărilor cauzate de revoluționari, dar și tragicului incendiu din 2019.
Place des Vosges
Foto: Shutterstock
Fosta Place Royal a fost o reședință preferată de elita pariziană, în palatele de lux din jurul pieței locuind persoane importante precum cardinalul Richelieu sau Marion Delorme, celebra curtezană a epocii. La numărul 6 se găsește fostul Hôtel de Rohan (astăzi Maison de Victor Hugo), unde scriitorul a locuit mai mult de 15 ani. Fosta lui locuință poate fi vizitată și astăzi.
Arondismentul 8 al Parisului
Foto: Unsplash
Scriitorul a fost și primarul arondismentului 8 al capitalei, ajungând apoi în Adunarea Națională la alegerile din 1849. A rămas ferm în opoziție, vorbind în mod regulat împotriva guvernului condus de Napoleon al III-lea, împăratul pe care l-a poreclit „Micul Napoleon”, editând pamflete și încurajând la o răscoală armată. Din acest motiv a și trebuit să fugă pentru o vreme din Franța.
Montfermeil
Foto: Wikimedia
Infama suburbie a Parisului nu și-a îmbunătăţit reputaţia nici după „Mizerabilii”, găzduind și acum oameni nevoiași. Totuși, pentru atmosfera sa cu totul unică merită o plimbare pe timpul zilei.
Bibliothèque de l'Arsenal
Fotó: Shutterstock
În clădirea din locul fostului depozit de muniţii, Hugo a participat la adunările literare care i-au definit cariera, conduse de scriitorul Charles Nodier. Astăzi este o unitate a Bibliothèque nationale de France.
Rue Notre-Dame-des-Champs
Foto: Wikimedia
La sfârșitul anilor 1820, Hugo a locuit pe această stradă din centru, cu atmosferă tipic pariziană. Aici și-a ţinut propriile adunări literare, inclusiv cu participarea lui Honoré de Balzac.
- Cultură de acasă – 5 muzee de pe canapea ›
- 5 piețe de vechituri fantastice din Paris ›
- O noapte specială la Opera din Paris? Acum Airbnb vă poate îndeplini visul! ›
- Misterioasa casă roz din Paris, vizitată de milioane ›
- Hoteluri de lux istorice din trecut care funcționează și astăzi ›
- Destinațiile pariziene atemporale ›