Mașini sport Porsche pe cel mai înalt vulcan din lume? Compania germană a acceptat provocarea!
O pereche unică de mașini sport Porsche 911 a urcat pe pantele abrupte ale Ojos del Salado, Chile, cel mai înalt vulcan activ din lume.

O echipă de expediție condusă de pilotul și aventurierul francez Romain Dumas și-a propus să exploreze limitele 911 și a optat pentru unul dintre cele mai dificile locuri de pe Pământ în care să înceapă aventura – pe Ojos del Salado din Chile, unde nu există drumuri, aerul este rarefiat, temperatura este cu mult sub zero și nici chiar plantele nu pot supraviețui.
Foto: Porsche AG
Chiar dacă este un coupé sport, obișnuit cu piste și autostrăzi line, Porsche 911 a devenit unul dintre foarte puținele vehicule de orice fel care au ajuns vreodată la o altitudine atât de ridicată. O echipă condusă de pilotul de curse Romain Dumas, multiplu câștigător al competiției de 24 de ore de la Le Mans, a ajuns cu două mașini Porsche 911 modificate până la 6.007 metri, pe cel mai înalt vulcan activ din lume, Ojos del Salado, de 6.893 metri. Aventurierii au străbătut stânci și câmpuri de gheață care au testat atât abilitățile mașinii, cât și ale echipei la temperaturi de minus 30 de grade Celsius și un nivel al oxigenului extrem de redus.
Foto: Porsche AG
„A fost o experiență cu adevărat memorabilă și specială într-un habitat care este atât frumos, cât și brutal în același timp. Cred că singurele mașini care au ajuns mai sus decât noi oriunde în lume au fost aeronave! Nimeni dintre noi nu a văzut atât de multă zăpadă dar, în ciuda acestui fapt, am mers peste 6.000 de metri în sus, până la punctul în care ne-au oprit zidurile de gheață. Suntem mândri de ceea ce mașinile și echipa au fost capabile pentru prima dată, și sperăm că putem conta pe ele pentru mai multe aventuri în viitor”,a spus Romain Dumas.
Foto: Porsche AG
Cele două mașini au fost derivate din modelul de serie Porsche 911 Carrera 4S de 443 CP, care s-a dovedit a fi o bază excelentă datorită șasiului robust, dar ușor, ampatamentului scurt, performanței superioare și capacității de a face față altitudinilor ridicate.
Foto: Porsche AG
Din acest punct de plecare, inginerii de la baza de cercetare și dezvoltare a lui Porsche din Weissach, lângă Stuttgart, au modificat vehiculele ca să facă față provocărilor extreme. Garda la sol a fost ridicată la 35 cm, pneurile au fost schimbate cu anvelope off-road, iar șasiul a primit un scut de protecție dintr-un aliaj ultra rezistent – dar și ultra ușor.În interior a fost montat un roll-bar stabilizator, iar scaunele au fost schimbate cu unele din fibră de carbon.