Primul trailer pentru viitorul documentar despre Anthony Bourdain
La aproape trei ani de la moartea sa, moștenirea lui Anthony Bourdain continuă să crească.

Autorul și personalitatea de televiziune de renume mondial fac obiectul viitorului documentar Roadrunner: A Film About Anthony Bourdain, care va ajunge în cinematografele din Statele Unite pe 16 iulie.
Focus Films a lansat primul trailer al documentarului regizat de Morgan Neville, câștigător al Premiului Oscar – „o privire intimă, în culise, a modului în care un bucătar anonim a devenit un simbol cultural de renume mondial".
Foto: flickr
Documentarul a fost anunțat pentru prima dată în 2019. La acea vreme, regizorul a declarat: „Anthony Bourdain a făcut mai mult pentru a ne ajuta să ne înțelegem reciproc decât aproape oricine din istoria televiziunii. El s-a conectat cu oamenii nu în ciuda defectelor sale, ci pentru că era unul dintre ei. A avut ocazia de a-și spune povestea și a făcut-o într-un mod uimitor."
Filmul include înregistrări nevăzute până acum din culisele diferitelor emisiuni ale lui Bourdain, precum și interviuri cu prietenii și colegii săi. Bourdain, care a s-a sinucis la vârsta de 61 de ani, în 2018, a atins statutul de vedetă prin succesul cărţii sale culinare din 2000, „Kitchen Confidential".