Festivalul UNTOLD 2023 – când va fi organizată?
Cea de-a opta ediție a unuia dintre cele mai mari festivaluri din întreaga lume, UNTOLD, va avea loc în perioada 3-6 august la Cluj-Napoca.

Pe lângă cei mai buni DJ-i din lume, oragnizatorii spun că anul 2023 va aduce în line-up-ul festivalului trupe care vin pentru prima dată în România și artiști pe care fanii și-i doresc pe scena principală UNTOLD. Ediția cu numărul 8 aduce și o poveste nouă, personaje noi și multe alte surprize pe care participanții le vor descoperi în tărâmul magic UNTOLD.
Foto: Untold
În cele patru zile și patru nopți de festival, creatorii experienței UNTOLD vor transforma cei peste 235.000 de metri pătrați din Parcul Central din Cluj-Napoca într-o lume a diversității genurilor muzicale, care include live act-uri, show-uri ale celor mai cunoscuți artiști din cultura EDM, techno, tech-house, deep-house, house, trance, hip-hop, pop, drum’n’bass, trap, dubstep, trip-hop și multe altele.
Peste 360.000 de oameni au participat la UNTOLD 2022, în cele 4 zile și 4 nopți de festival. Peste 200 de artiști și trupe, printre care Alok, Above & Beyond, Claptone, Hardwell, Don Diablo, David Guetta, Lost Frequencies, Morten, J Balvin, G-Eazy, Major Lazer și Anne Marie, au făcut parte din cea de-a șaptea poveste UNTOLD, între 4 și 7 august 2022.