O priveliște a centrului orașului Cluj Napoca – s-a deschis Turnul Pompierilor!
În urma renovării sale, Turnul Pompierilor din Cluj Napoca este acum deschis publicului. Din vârful acestui monument multifuncțional to poți bucura de o vedere panoramică asupra centrului orașului.
În timpul lucrărilor de restaurare, care au început în 2018, Turnul Pompierilor din Cluj-Napoca și-a recăpătat aspectul original, fiind vizibile arcadele medievale ale clopotniței. Turnul, construit la sfârșitul secolului al XV-lea, făcea parte din vechile ziduri ale localității și a fost folosit inițial în scopuri de apărare, dar treptat și-a pierdut rolul militar.
Foto: Facebook
Ulterior a primit noi niveluri și o nouă funcție: a fost folosit ca punct de observare a incendiilor.
În partea de sus a fost adăugată o oglindă gigantică, care reflectă atât macheta orașului Cluj Napoca, cât și împrejurimile imediate ale turnului. Traseul de vizitare este gândit să se realizeze prin intermediul unui ascensor de persoane, care accesează partea superioară a turnului, de unde se poate coborî la nivelele inferioare prin intermediul scării interioare, parcurgându-se în acest fel etapele istorice ale turnului.
Foto: Facebook
Scara interioară a turnului dispune de un spațiu expozițional care poate găzdui mici expoziții de artă (în casete special amenajate) sau de video-proiecție. Conform planurilor primăriei, monumentul istoric va găzdui, de asemenea, concerte și conferințe. În prezent, Turnul Pompierilor este deschis zilnic, între orele 9.00 și 17.00, iar începând cu luna mai orarul va fi de 10.00-18.00.
- O zi în munți – excursii în inima Transilvaniei ›
- „Inspirația vine din ceea ce te înconjoară” – interviu cu Alina Ceușan ›
- Martor al secolelor – biserica Sfântul Mihail din Cluj ›
- Festivalul UNTOLD 2023 – când va fi organizată? ›
- Interviu cu Cristian Hordilă, managerul festivalului TIFF ›
- Începe Opera Aperta – arta întâlnește tehnologia la Cluj! ›
- TIFF 2023 a adunat peste 120.000 de participanți! ›
- Phoenix, personajul principal al celui de-al optulea UNTOLD ›
- Experiențe unice la UNTOLD 2023 ›
- UNTOLD se află în top 3 festivaluri din Europa ›
- Cluj-Napoca va vibra pe ritmuri de jazz ›
- Când va avea loc festivalul Electric Castle din 2024? ›
- Electric Castle a anunțat primii artiști pentru festivalul din 2024 ›