Neversea 2022, cea mai impresionantă ediție de până acum!
Peste 260.000 de participanți au trăit 4 zile și 4 nopți memorabile la malul Mării Negre.

Cea de-a patra ediție Neversea stabilește un nou record, fiind ediția cu cel mai mare număr de participanți de până acum.
Foto: Neversea
Cea de-a patra ediție Neversea a adunat peste 260.000 de oameni, care s-au bucurat în cele 4 zile și 4 nopți de festival de peste 150 de artiști naționali și internaționali de renume. Pe lângă numărul impresionant de fani ai festivalului, ediția 2022 a fost marcată și de emoția revederii dintre public și artiști, după 2 ani de pauză.
Pe lângă muzică bună, fanii s-au distrat și cu diverse activități interactive din festival, sporturi pe apă și un hub de beauty unic Designers’ Nest, unde au fost prezenți designeri români, artiști de make-up și hairstyle.
CELE MAI IMPRESIONANTE MOMENTE NEVERSEA
Foto: Neversea
Prima zi de Neversea a venit cu Alesso, care a fost prezent pe scena principală chiar de ziua sa de naștere, 7 iulie, și a fost sărbătorit de zeci de mii de fani veniți din întreaga lume. Unul dintre cei mai așteptați artiști la Neversea 2022, artistul american KSHMR a cucerit și de această dată publicul și a continuat tradiția de a include în show-ul său o piesă în limba română. De data aceasta a ales ,,Dragostea din Tei” de la O-zone.
În a doua noapte de festival, DJ-ul și producătorul olandez Don Diablo s-a bucurat să revină pe scena principală de la malul Mării Negre. Maestrul future house a mixat piese clasice și producții din noul său album ,,Forever”. La final, artistul a pus o piesă nelansată încă ,,Baby” și a generat o energie incredibilă în public. Don Diablo a purtat pe umeri drapelul României, iar show-ul l-a încheiat cu declarația ,,Neversea, mi-a fost atât de dor de tine!”.
Foto: Neversea
În a treia zi de Neversea, legendara trupă Black Eyed Peas a făcut senzație sâmbătă seară pe scena principală a festivalului Neversea. Will.i.am, solistul trupei, și-a mărturisit recunoștința pentru România și pentru faptul că țara noastră și-a deschis brațele pentru Ucraina.
Duminică, ultima zi, a fost unică pentru cei peste 63.000 de participanți care au venit la malul Mării Negre din toate colțurile lumii să se bucure de cea de-a patra ediție a festivalului. Cunoscutul rapper TYGA a stârnit zeci de mii de aplauze când a urcat pe mainstage și i-a impresionat pe fani atunci când a coborât de mai multe ori de pe scenă pentru a-i saluta și a da mâna cu ei. Celebrul DJ duo Dimitri Vegas & Like Mike, aflați în top 5 în clasamentul Top 100 DJ realizat de revista DJ Mag, a încins publicul care a avut ocazia să trăiască unul dintre cele mai frumoase ,,Crowd Control”. Tujamo a închis ediția Neversea din acest an cu un show live, fără un setlist prestabilit.