Fugi din mare dacă vezi valuri pătrate!
Dacă ne place să facem surfing, iahting, canotaj sau orice sport nautic pe mare sau ocean, să fim atenți la valurile pătrate!

Când vine vorba de valuri periculoase, toată lumea se gândește în primul rând la valurile uriașe, care pot rupe în două chiar și uriașe nave oceanice, sau le asociem cu un tsunami.
Oceanografia distinge trei tipuri de valuri: valuri de vânt, valuri de mare și valuri moarte. Valurile de vânt sunt generate de vânt, iar cele moarte se dezvoltă în largul mării, neavând nevoie de vânt pentru acest lucru, și în lipsa vântului se propagă din cauza forței de inerție. Diferitele curente oceanice și cutremurele pot stârni valuri foarte periculoase. Forța de distrugere a unui val depinde de lungimea, înălțimea și periodicitatea lui, de exemplu în cazul navelor cele mai periculoase sunt valurile cu lungime egală cu cea a vaporului, și sunt urmate frecvent de următoarele valuri: în acestea se sparg și cele mai puternice nave din oțel, chiar și cele lungi de mai multe sute de metri. Potrivit unui studiu însă, cele mai multe accidente se întâmplă când mișcarea apei se schimbă brusc pe mare, dar și valurile pătrate (în engleză cross sea sau square waves) sunt cel puțin la fel de periculoase, deși nu sunt uriașe.
Foto: Instagram
Modelul pătrat apare când două sisteme de valuri se intersectează în timp ce se deplasează și călătoresc într-un unghi oblic unul față de celălalt. Este o imagine frumoasă și armonioasă, dar are o forță puternică sub suprafață - ne mătură în doar câteva clipe, în cel mai rău caz pe o stâncă în loc de plaja nisipoasă. Aceste vârtejuri se întâlnesc în largul mării, ajungând apoi frumos ondulate pe coastă, dar poate trece mult timp până încetează, mai ales dacă sosesc noi și noi curenți din două direcții. Și curenții de vânt din două direcții (sau un curent de apă și o rafală de vânt) pot provoca valuri pătrate care pot răsturna ușor o barcă, chiar și o navă.
Foto: Instagram
Valurile încrucișate sau pătrate pot apărea dacă sistemele de valuri sunt valuri cu perioade mai lungi, și nu valuri de vânt de scurtă durată, deci se dezvoltă din valurile care nu se succed foarte des. Pot trece ore întregi până când acești curenți de vânt bidirecționali se liniștesc, și alte ore bune pentru ca și valurile încrucișate să se netezească.