5 clădiri neterminate, și totuşi uimitoare

Începând cu biserici și sanctuare maiestuoase până la monumente naționale și zgârie-nori absolut uluitori – câteva dintre următoarele clădiri semi-terminate poate vor fi finalizate, dar există și unele care au fost deja abandonate.

Foto: 123rf


Sagrada Família, Barcelona

Foto: pixabay.com

Piatra de temelie a uriașei biserici Sfânta Familie a fost așezată în 1882, dar și acum se mai construiește încă. Poate până în 2026 va fi gata capodopera lui Gaudí, ale cărei costuri de construcție sunt finanțate din donații și vânzări de bilete. Bazilica este cea mai populară atracție din Barcelona. Biletul de intrare nu este ieftin, dar fiecare colț al clădirii merită biletul piperat; spațiile interioare pline de viață, lumină și culori lasă cu gura căscată chiar și pe cei care nu au fost uimiți de nicio biserică.

Templul Te Keo, Angkor

Foto: 123rf

Templul piramidal din Angkor, străvechiul oraș de temple din Cambodgia, a fost realizat numai din calcar, însă construcția a fost abandonată înainte de faza de ornamentare (din cauza decesului regelui Jayavarman al V-lea care a inițiat construcția), așa că nu este la fel de frumos dantelată ca templele de 1.000 de ani din Angkor Wat.

Hotel Ryugyong, Phenian

Foto: 123rf

Clădirea cu 105 etaje, înaltă de 330 metri din Phenian a fost proiectată pentru a fi cel mai înalt hotel din lume. Construcția a început în 1987 și a continuat până în 1992, când criza economică a împins țara într-o situație în care clădirea nu a mai putut fi finalizată. Proiectul a fost reînviat în 2008, dar până la 2012 s-a realizat doar fațada exterioară, nefiind finalizat complet nici acum. Clădirea neo-futuristă este cea mai înaltă din Coreea de Nord și pe locul 27 în lume.

Palatul Sovietelor, Moscova

Foto: Wikimedia

Designul vizual al Palatului Sovietelor

În anii 1930, monumentalitatea a predominat și în arhitectura sovietică. Conducerea țării a dorit să ridice un centru guvernamental și parlamentar în apropierea Kremlinului, un alt scop fiind ca palatul să-l comemoreze și pe Lenin, așa a ajuns în plan uriașa statuie Lenin pe vârful turnului. Clădirea ar fi avut o înălțime de aproape 500 de metri, construcția începând în 1938 în locul demolatei Catedrale Hristos Mântuitorul. A fost abandonată din cauza atacului german din 1941, structura de oțel realizată până atunci fiind demolată în 1941–1942, pentru a fi folosită la fortificații și poduri. În 1958 bazele clădirii au fost folosite la realizarea Piscinei din Moscova, iar catedrala distrusă în anii '30 a fost reconstruită între 1995 și 2000.

Monumentul Național al Scoției, Edinburgh

Foto: 123rf

Arată ca o străveche ruină, deși nu este cazul... Panteonul ar fi trebuit ridicat între 1823–1826, dar până la urmă doar fundația și cele 12 coloane au fost construite pe Dealul Calton care se înalță deasupra capitalei Scoției. Monumentul a fost construit în memoria soldaților scoțieni căzuți în Războaiele Napoleoniene, dar nu s-au adunat destui bani, astfel construcția semifabricată este numită... „rușinea Edinburgh-ului" de către localnici. Cum însă panorama de pe deal este superbă, monumentul atrage și așa mulți excursioniști și turiști.

AMI MÉG ÉRDEKELHET