8 locații de filmare din „The Crown” – și cum să le vizitezi (partea a II-a)

Care sunt locaţiile în care au fost filmate de fapt scenele iconice din serialul „The Crown" de pe Netflix?

Foto: Netflix

Sezonul patru din drama istorică „The Crown" a adus în prim plan noi protagonişti – Emma Corrin în rolul lui Lady Diana Spencer şi Gillian Anderson în cel al lui Margaret Thatcher – dar cele mai uimitoare vedete rămân vechile clădiri britanice.

Clădirile grandioase reprezintă în continuare o parte majoră a atracției serialului, intriga regală mutându-se de la palate impozante la conace magnifice şi înapoi. Cum casa regală britanică nu și-a dat consimțământul ca Palatul Buckingham, Castelul Balmoral sau Castelul Windsor să fie folosite ca locaţii de filmare, producătorii au trebuit să cerceteze Marea Britanie pentru clădiri care să înlocuiască pe cât mai fidel palatele și castelele la care fac referire în film. Și, după cum pot vedea şi spectatorii, au găsit niște surogate incredibile. Vestea bună este că, odată ce vom putea călători din nou, multe din aceste palate vor reveni în circuitul de turism.

Palatul Kensington/Brocket Hall

Foto: Brocket Hall

Brocket Hall a fost una dintre preferatele case de provincie ale reginei Victoria

Superbul Palat Kensington din centrul Londrei a fost locul de naștere al reginei Victoria și este reședința londoneză a lui Charles și Diana în sezonul patru al serialului. Producătorii au utilizat mai multe locuri pentru a dubla această importantă reședință regală, cel mai des folosită fiind luxoasa casă impunătoare din Hertfordshire, Brocket Hall. Construit în 1760, Brocket Hall a fost una dintre preferatele proprietăți de provincie ale reginei Victoria - și a oferit cămin, de asemenea, pentru doi premieri britanici în secolul al XIX-lea. Astăzi, vizitatorii moşiei pot sta în elegantul Melbourne Lodge – o casă cu 16 camere de oaspeţi.

Sandringham/Somerleyton Hall

Foto: somerleyton.co.uk

Somerleyton Hall: pompa Angliei rurale

„Refugiul" de Crăciun al Reginei, Sandringham este o completare relativ nouă la portofoliul regal, fiind în proprietatea familiei „doar" de patru generații. Acțiunea de aici a fost filmată în Somerleyton Hall din Suffolk, un conac în stil Tudor-Iacobean, ridicat după invazia vikingilor din Marea Britanie în secolul al IX-lea. Astăzi, casa este proprietate privată, dar este deschisă publicului pentru vizite de o zi între aprilie și septembrie.

Gatcombe Park/Wrotham Park

Wrotham Park să mândreşte cu o listă lungă de filme şi seriale TV filmate aici

Locuința prințesei Anne, Gatcombe Park are 300 de hectare și este amplasat în peisajul rural din Gloucestershire, la doar 10 km de ascunzătoarea Highgrove a fratelui ei, prințul Charles. În „The Crown", Gatcombe Park este dublat de Wrotham Park, situat la 30 de minute cu mașina la nord de Londra. Conacul neoclasic poate fi închiriat şi ar putea să pară familiar, deoarece să mândreşte cu o listă lungă de filme şi seriale TV filmate aici, cele mai importante fiind „Jurnalul lui Bridget Jones", „Gosford Park", „Vanity Fair" și „Jane Eyre".

Althorp/Ragley Hall

Foto: 123rf

Ragley Hall, reşedinţa familiei nobiliare Hertford

Casa familiei lui Lady Diana, Althorp, este în proprietatea familiei Spencer de mai bine de 500 de ani. Scenele Althorp au fost filmate la Ragley Hall din Warwickshire. Diverse camere și săli ale casei impunătoare pot fi închiriate pentru evenimente private, în timp ce găzduiește, de asemenea, o serie de festivaluri publice. Adevăratul Althorp, aflat la doar 90 km distanță, este deschis publicului în iulie și august. Oaspeții pot explora camerele în care a crescut Diana, dar nu și mormântul regretatei prințese (pe o insulă în mijlocul unui lac).

AMI MÉG ÉRDEKELHET