În prezent, un transport de mărfuri mai mare din Asia zboară spre Europa în câteva ore, dar în urmă cu mai multe mii de ani avea nevoie de luni pentru a ajunge la destinație. În antichitate produsele locale tipice, inaccesibile în alte regiuni – de exemplu sare, condimente – erau transportate cu greu în țările îndepărtate, apoi tot mai multe bunuri au fost schimbate între locuitorii planetei din zone diferite de-a lungul mileniilor și astfel s-au format trasee populare, aglomerate.

Drumul Mătăsii

Cea mai veche rută comercială a legat China și Imperiul Roman. În secolul I î.Hr. mătasea și condimentele chinezești au fost schimbate cu lână, argint și aur european. În plus, drumul mătăsii a devenit și un important canal pentru răspândirea cunoștințelor, tehnologiei, religiei și artelor. Pe traseu s-au dezvoltat mai multe centre importante, cum ar fi Samarkand (Uzbekistan), un oraș mare și în prezent. Călătorii porneau din Xi'an (China), mergând pe lângă Marele Zid, trecând apoi prin munții Pamir în Afganistan și continuau pelerinajul până în Levant (azi Orientul Mijlociu), unde mărfurile erau încărcate pe ambarcațiuni care navigau pe Mediterană. Aproape nimeni nu a făcut întreaga călătorie de 6400 km, negustorii predându-și marfa unul altuia în centrele comerciale. În secolul al XIII-lea, o dată cu dezvoltarea Imperiului Mongol, Drumul mătăsii a devenit din nou important. Călătorul și negustorul italian Marco Polo a ajuns în China – în premieră printre europeni – urmând acest traseu.

Drumul Tămâii

Tămâia și smirna au fost folosite pentru fabricarea parfumurilor, la înmormântări și alte ritualuri religioase, dar și pentru îmbălsămarea morților, fiind disponibile doar în capătul sudic al Peninsulei Arabe (Yemenul și Omanul de azi). Au existat mai multe rute care traversau Egiptul, India și Arabia, Drumul tămâii fiind numele sumar al acestora. Istoricul roman Plinius a scris că în epoca lui finalizarea traseului, pe care au fost transportate aproximativ 3000 tone de tămâie, dura 62 zile. Ignorarea rutei a început când navele erau deja destul de mari, puternice și dezvoltate pentru a transporta această marfă scumpă prin Marea Mediterană spre alte regiuni.

Drumul Mirodeniilor

Mirodeniile au fost transportate din Orient spre Vest pe o rută comercială navală prin Marea Mediterană. Piperul, cuișoarele, scorțișoara și nucșoara au fost cele mai căutate mărfuri în Europa, și ajungeau aici mai ales prin comercianți arabi. După ce din secolul al XV-lea a devenit posibilă navigarea pe distanțe mari, negustorii europeni au pornit spre alte mări pentru a stabili relații comerciale directe cu Indonezia, China și Japonia. Chiar și Columb a pornit pe un alt drum pentru a consolida relațiile diplomatice și comerțul cu mirodenii atunci când a descoperit America.

Drumul Chihlimbarului

Chihlimbarul este comercializat încă din anii 3000 î. Hr., conform dovezilor arheologice: perle de chihlimbar din Marea Baltică ajungând chiar și în Egiptul antic. Romanii foloseau rășina pietrificată în scopuri medicinale și decorative. În Marea Baltică a fost găsit foarte mult chihlimbar depus în urmă cu milioane de ani, ruta comercială legând țările baltice și Europa de Vest. Pe teritoriul Poloniei mai există unele părți ale traseului, denumite și acum „autostrada de chihlimbar".

Drumul Ceaiului

Călătoria ceaiului nu a fost mai puțin palpitantă: ceaiul chinezesc a parcurs aproape 10 mii de kilometri. De-a lungul mileniilor, multe dinastii au controlat traseul. Ruta comercială pornită din Munții Hengduan (una dintre principalele zone producătoare de ceai din China) a străbătut Tibetul, ajungând până în India. Traversând numeroase râuri, a fost unul dintre cele mai periculoase trasee comerciale antice. Unele secțiuni au fost folosite chiar și în anii 1600 î. Hr., traficul mai intens pornind însă din 960, când ceaiul a devenit deja un mijloc de plată în zonă. Semnificația rutei a crescut din nou la mijlocul secolului al XX-lea: în cursul celui de-al doilea război mondial japonezii au blocat o mulțime de porturi asiatice, comerțul dintre China și India revenind astfel pe acest traseu.

Drumul Sării

În antichitate putea fi extrasă foarte puțină sare, astfel încât zonele bogate în minerale au devenit centre comerciale importante. Cel mai faimos dintre multele astfel de trasee a fost Via Salaria (adică Drumul Sării), care ducea de la Ostia de lângă Roma prin Italia, până la țărmul Mării Adriatice. Sarea a fost atât de valoroasă, încât chiar și soldații romani erau plătiți cu ea – din cuvântul latin sal (sare) provine și expresia salariu.

Drumul Trans-saharian

Drumul comercial trans-saharian din Africa de Nord către Africa de Vest a constat de fapt dintr-o serie de rute – comerțul formând intersecții și puncte de întâlnire în uriașul deșert. Aceste rute comerciale au apărut pentru prima oară în secolul al IV-lea î.Hr. În secolul al XI-lea Sahara era traversată deja de uriașe caravane cu peste o mie de cămile. De-a lungul traseului, au fost comercializate aur, sclavi, sare și haine, pene de struț și arme europene.

Drumul Tin

Staniul a fost o marfă foarte importantă, fiind folosit ca materie primă în producția de metal din epoca bronzului până în epoca fierului, având un rol cheie și în stabilirea așezărilor timpurii. În jurul anului 2800 î. Hr., în Orientul Mijlociu s-a creat un aliaj de cupru mult mai puternic și de calitate mai bună, pentru care a fost nevoie de un metal ușor accesibil, iar staniul s-a găsit în multe locuri. Un asemenea drum al staniului a înflorit în primul mileniu î. Hr.: din sud-vestul Britaniei, de la minele de staniu din Cornwall a fost dus pe mare până în Franța, iar de acolo până în Grecia și chiar mai departe.