Şase dintre cei mai buni fotografi auto din România au participat la #BMWPhotoCamp

#BMWPhotoCamp la a doua ediţie – explorare prin fotografie a designului BMW, cu expoziţii de artă şi vizibilitate internaţională.

Foto: Dragoș Savu


Pentru fotografii a fost explorată zona Sibiului, cu o oprire la Portal Village Sibiel, un eco-resort idilic. După experienţa de anul trecut, fotografiile urmează a fi promovate pe canalele social media naţionale şi internaţionale BMW Group. Proiectul va fi continuat cu o expoziţie de fotografie găzduită de Galeria Galateca în luna septembrie.

Foto: Adrian Cobzaşu

Continuând tradiţia unor serii de evenimente organizate în ultimii ani, BMW România a invitat şase dintre cei mai buni fotografi auto din România la o experienţă de explorare a designului mărcii. În prim-plan au fost trei categorii diferite de modele: modelul electric de înaltă performanţă BMW iX M60; gama sportivă Seria 4 - BMW Seria 4 Gran Coupé, BMW M4 Coupé şi BMW i4; modelele SAV BMW X5 şi BMW X6.

Foto: Bogdan Paraschiv

A doua experienţă #BMWPhotoCamp a fost organizată în jurul Sibiului, folosind arhitectura istorică, plină de farmec a oraşului, dar şi natura cu dealurile şi drumurile de munte legendare. O oprire specială a fost la eco-resortul Portal Village din Sibiel, o întâlnire idilică între arhitectura modernă şi natură, un spaţiu unde modelele electrice din eveniment s-au integrat perfect. Un element inedit şi o oportunitate pentru noi perspective a fost oprirea în garajul Engage Engineering de la Braşov, care găzduieşte şi dezvoltă modelul Racing MIMI, primul MINI Electric de curse din istoria mărcii.

Foto: Ramona Copil

Au răspuns invitaţiei şase profesionişti care au un istoric bogat de colaborare cu industria auto şi care aduc fiecare versiuni personale şi stiluri proprii puternic definite: Ramona Copil, Adrian Cobzaşu, Mihai Dăscălescu, Ciprian Mihai, Bogdan Paraschiv şi Dragoş Savu. România are o tradiţie bogată a fotografiei auto, cu un prim nucleu format la finalul anilor '90 prin proiectul Freelancer, aparţinând unuia dintre pionierii în domeniu, Dan Beşliu.

Foto: Ciprian Mihai

Cei şase fotografi au colaborat de-a lungul timpului cu toate publicaţiile auto importante din România, de la auto motor şi sport, AutoBild, Autoexpert sau 4x4Adventure până la TopGear, Supercar sau WhatCar!. Invitaţii au în portofoliu şi alte proiecte, aşa cum sunt fotografia în domeniul modei, reportaj sportiv sau streetphotography.

Foto: Mihai Dăscălescu

Fotografiile realizate în cadrul proiectului, care sunt disponibile spre publicare în scop editorial, vor fi promovate pe canalele social media naţionale şi internaţionale ale mărcii şi vor fi prezentate într-o expoziţie de artă găzduită de Galeria Galateca la mijlocul lunii septembrie. Continuând iarăşi o serie de iniţiative locale, este posibil ca o serie din imaginile realizate să fie folosite în campaniile publicitare BMW România, încă o dată promovând şi fotograful implicat în proiect.

Galerie Foto – #BMWPhotoCamp 

Foto: Ramona Copil


Foto: Ramona Copil


Foto: Adrian Cobzaşu


Foto: Adrian Cobzaşu


Foto: Bogdan Paraschiv


Foto: Bogdan Paraschiv


Foto: Bogdan Paraschiv


Foto: Ciprian Mihai


Foto: Ciprian Mihai


Foto: Ciprian Mihai


Foto: Ciprian Mihai


Foto: Ciprian Mihai


Foto: Dragoș Savu


Foto: Dragoș Savu


Foto: Dragoș Savu


Foto: Mihai Dăscălescu


Foto: Mihai Dăscălescu


Foto: Mihai Dăscălescu


AMI MÉG ÉRDEKELHET