Croissant-ul, care se găsește în patiseriile din întrega lume, este un simbol al gastronomiei franceze. Cu toate acestea, în ciuda faptului că este considerat 100% franțuzesc, croissantul s-a născut cu secole înainte de a deveni unul dintre preferatele elitei pariziene.

Istoricii și experții gastronomi cred că strămoșul croissantului este kipferl-ul austriac, un produs de patiserie în formă de semilună umplut uneori cu nuci și zahăr. Potrivit unora, kipferl exista încă din secolul al XIII-lea, dar cea mai populară legendă de origine îi plasează originea în 1683, când Viena sărbătorea respingerea asediului Imperiului Otoman.

Potrivit povestirii, un brutar vienez, care începuse deja să coacă marfa zilei la răsăritul soarelui, a auzit că turcii săpau un tunel sub oraș și i-a alertat pe apărători, care au avut timp să își organizeze apărarea. Pentru a sărbători, brutarul care a salvat orașul a făcut o prăjitură în formă de semilună.

Dar atunci cum a ajuns kipferul în Franța?

Conform celei mai populare teorii, a fost adus de la Viena de regina de origine habsburgică Maria Antoaneta, soția lui Ludovic al XVI-lea, pentru a gusta din aromele de acasă. Totuși, această teorie nu este susținută de faptele istorice, deoarece Maria Antoaneta a fost executată de guvernul revoluționar în 1793, iar croissant-ele sunt menționate pentru prima dată decât în anii 1850.

Dovezile documentare sugerează că, de fapt, croissantul a fost introdus în Franța de August Zang, care și-a deschis brutăria Boulangerie Viennoise pe malul Senei în 1839. Aici se puteau obține produse austriece clasice, precum pâinea vieneză și kipferl, care i-au cucerit rapid pe parizieni. Văzând succesul lui Zang, brutarii francezi au început, de asemenea, să coacă propriul kipferl ușor modificat, mai aerisit, creând croissantul francez. Rețeta pentru croissant, popular și astăzi, a fost descrisă pentru prima dată în 1915 de Sylvian Claudius Goy, care a fost primul care a introdus unt în aluat pentru a crea straturi subțiri și aerisite.