Pesto-ul de bază – adică varianta verde – este așa-numitul „pesto alla genovese”, adică pesto genovez, care conține ulei de măsline extravirgin, busuioc, usturoi, sare, semințe de pin prăjite și parmezan. În mod tradițional, ingredientele trebuie zdrobite într-un mojar, apoi turnate peste pastele fierbinți și amestecate cu acestea.

Popularitatea pesto-ului constă tocmai în simplitatea sa, deoarece mâncarea caldă poate fi preparată foarte rapid cu sosul proaspăt, dar poate fi folosit și ca marinadă pentru carne sau drept sos rece, în timp ce mulți îl întind pe sandvișuri sau îl folosesc ca dressing la salate.

În plus, se poate păstra în frigider până la două săptămâni dacă sosul este complet acoperit de ulei.

În pesto-ul de bază, verde, ne putem juca cu proporțiile și se pot folosi nucă sau caju în loc de semințe de pin. Chiar și busuiocul poate fi înlocuit cu leurdă, rucola, spanac sau pătrunjel, dar acestea vor fi sosuri cu un cu totul alt gust. Nu doar parmezanul se potrivește cu sosul, orice fel de brânză din lapte de oaie sau de vacă poate fi amestecată în acesta.

Pesto roșu sicilian (trapani) conține usturoi, busuioc, migdale, roșii, brânză pecorino sau ricotta proaspătă, ulei de măsline, sare și piper negru. Pesto-ul calabrian are un gust influențat de ardeiul gras roșu, și există pesto-uri roșii în care se adaugă roșii uscate cu ulei, ceea ce conferă pastei un gust nou, interesant. Dacă nu avem toate ingredientele acasă, sau ne este greu să obținem semințe de pin, atunci să încercăm să pregătim pesto-ul cu alte semințe, migdale, caju, nuci, alune, fistic, italienii având chiar și un pesto doar din fistic, care conține doar ulei și fistic și trebuie condimentat în timpul gătitului.

Numărul de variații este infinit – poate de aceea este acest sos iubit în întreaga lume.