Timp de 11 ani, un total de 43 de antreprenori diferiți din întreaga lume au fost implicați în construcția traseului mamut, care a fost deschis în 1938 și include 224 de tuneluri, 174 de viaducte și 186 de poduri mai mici. Dar, în ciuda faptului că este una dintre cele mai mari opere de inginerie din secolul al XX-lea, calea ferată transiraniană este mai puțin cunoscută în comparație cu vărul său transiberian.

Acum, cu toate acestea, se pare că rețeaua ar putea primi în sfârșit o recunoaștere internațională după mult timp, după ce UNESCO a anunțat includerea căii ferate pe lista sa de situri ale Patrimoniului Mondial.

Ocupându-și locul pe listă, calea ferată transiraniană se poate aștepta drept rezultat la un impuls turistic uriaș. Guvernul iranian va putea acum accesa fonduri de conservare pentru a ajuta la întreținerea sitului, care va primi, de asemenea, protecție specială în timp de război prin Convenția de la Geneva.

Calea ferată din Iran devine a patra rețea feroviară care primește statutul de prestigiu, după ce lina Semmering din Austria a fost inclusă pe lista patrimoniului în 1988, căile ferate montane din India în 1999 și calea ferată care leagă Italia și Elveția în 2008.

Pasagerii căii ferate din Iran pot admira un număr mare de obiective turistice. Acestea includ atât lanțurile muntoase Alborz și Zagros, orașul antic Susa și alte două situri ale Patrimoniului Mondial: Chogha Zanbil, un complex construit de civilizația antică a Elamului și sistemul hidraulic istoric Shushtar, construit de romani în secolul al III-lea.