O comoară necunoscută: Palatul Sturdza

Palatul Sturdza de la Miclăușeni este unul dintre castelele mai puţin cunoscute ale României: o bijuterie în stil neogotic cu elemente baroce, așezată în mijlocul unui splendid parc englezesc.

Complexul de la Miclăuşeni cuprinde Biserica „Sf. Voievozi" și „Buna Vestire" datând din 1787, Palatul Sturdza, reclădit în secolul al 19-lea și parcul englezesc cu frasini și stejari, dintre care cel mai bătrân are 400 de ani.

Bijuterie din cărămidă

Foto: 123rf

Oriunde ar privi, călătorului ajuns pe domeniul Miclăușeni îi vine în minte deviza familiei Sturdza: „Frumuseţea strălucește pretutindeni". Monumentul istoric care se află la 20 de km de Roman și 65 de Iași este în proprietatea Mitropoliei Moldovei și Bucovinei. Povestea începe cu șase secole în urmă, în 1410, când vornicul Miclăuş primea de la Alexandru cel Bun o moșie lângă Lunca Siretului, cunoscută apoi ca Miclăuşeni. Secol după secol, aceasta a avut diverși proprietari, până la finalul secolului al 17-lea, când ajunge la familia Sturdza, pentru două secole și jumătate de prosperitate. Conacul boieresc cu parter și demisol ridicat de vornicul Ioan Sturdza în 1752 avea 20 de camere și grajduri pline cu armăsari de rasă.

Din Carrara la Miclăușeni

Foto: 123rf

Fiecare generaţie a familiei Sturdza a contribuit cu ceva la înfrumuseţarea domeniului. Dimitrie Sturdza a ridicat biserica, iar fiul său a amenajat parcul de 42 de hectare. Tot el a adus în biblioteca palatului exemplare excepţionale – colecţii de arme medievale, numismatice, busturi din marmură de Carrara, tablouri vechi și 60.000 de volume, ediţii princeps sau foarte rare.

Inspirat de castelele feudale apusene, George Sturdza construiește castelul de la Miclăușeni între 1880–1904 pe locul vechiului conac. Castelul avea etaj și mansardă, scări din marmură de Dalmaţia, mobilă din lemn de trandafir, sobe din porţelan, parchet din abanos, stejar sau mahon și picturi realizate în ulei în stil Art Nouveau.

În vâltoarea istoriei

Foto: 123rf

Martor al unei istorii dramatice, Castelul a fost spital militar în primul război mondial, adăpost pentru prizonierii nemţi, devastat mai apoi de soldaţii ruși. Cărţi rare au sfârșit în sobe sau ca hârtie de împachetat, bunurile au fost distruse sau furate, iar ceea ce vâltoarea istoriei a cruţat, au finalizat incendiile prin care a trecut castelul. În regimul comunist, a fost depozit militar, școală specială și sediul unui centru de plasament. Ultimul său proprietar, Ecaterina Sturdza Cantacuzino, donase complexul Miclăușeni Mitropoliei Moldovei, însă dorinţa i se împlinește abia în 2001. Atunci începe să fie restaurat și redat publicului. Astăzi, castelul, parcul și mănăstirea pot fi vizitate, oferă servicii de cazare, iar la restaurantul complexului turiștii au parte de preparate în bunele tradiţii culinare ale bucătăriei boierești.

AMI MÉG ÉRDEKELHET