Franța interzice zborurile interne pe distanțe scurte

Vor fi interzise zborurile între orașele conectate printr-o călătorie cu trenul de mai puțin de două ore și jumătate.

Foto: Unsplash
Comisia Europeană a aprobat legea franceză care favorizează călătoriile cu trenul în detrimentul zborurilor pe distanțe scurte, extrem de poluante. Schimbările fac parte din Actul Climatic din 2021 și au fost propuse de un comitet însărcinat să găsească soluții pentru reducerea emisiilor de carbon ale țării.

Foto: Pixabay

În premieră pentru Uniunea Europeană, Franța restricționează zborurile foarte poluante pe distanțe scurte.

Potrivit noii prevederi, este interzisă lansarea zborurilor care pot fi înlocuite cu o călătorie cu trenul de cel mult două ore și jumătate. Comisia Europeană a aprobat și ea noua lege, care va fi introdusă pentru o perioadă de probă de trei ani, iar apoi UE va analiza din nou situația.

În prima rundă, interdicția afectează trei zboruri de la aeroportul Paris Orly spre Nantes, Lyon și Bordeaux, deoarece există legături feroviare adecvate din capitala Franței către aceste trei orașe. O dată cu îmbunătățirea serviciilor feroviare, și alte rute aeriene pot înceta: între Paris Charles de Gaulle și Lyon sau Rennes, precum și între Marsilia și Lyon.

Foto: Pixabay

Guvernul francez ar limita, de asemenea, zborurile cu avioane private pe distanțe scurte, pentru a face transportul mai ecologic. Conform unui studiu realizat de Institutul european de transport și protecția mediului, avioanele private sunt de 14 ori mai poluante pe baza kilometrilor parcurși de un pasager decât zborurile comerciale, și de 50 de ori mai dăunătoare în acest sens decât trenurile. Aceeași analiză a mai arătat că 10% dintre avioanele care decolau în 2019 de pe aeroporturile franceze erau avioane private, iar jumătate dintre ele au parcurs mai puțin de 500 km. Probabil guvernul va sancționa cu restricții bazate pe distanță și cu taxe mai mari proprietarii de avioane private.

În același timp, Franța dorește ca zborurile interne pe distanțe scurte să fie restricționate și la nivelul UE.
AMI MÉG ÉRDEKELHET