Spania a dorit să demonstreze că este capabilă să construiască ceva la scara marilor căi ferate din Europa, dar problema a fost că stația a fost concepută în 1853, dar nu a fost finalizată până în 1928. Astfel, în momentul când a intrat în funcțiune, Canfranc aparținea deja, conceptual și tehnic, secolului al XIX-lea.

La ceremonia de deschidere a liniei, regele spaniol Alfonso al XIII-lea a spus cu înverșunare:

„Pirineii nu mai există".

Cu toate acestea, munții au fost doar unul dintre obstacolele în calea succesului Canfranc.

Stația abia a fost deschisă când în 1929 a început marea criză financiară. Doi ani mai târziu, a fost puternic deteriorată într-un incendiu, apoi în 1936 a început războiul civil spaniol și, în momentul în care s-a încheiat, a izbucnit al doilea război mondial. Până când s-a terminat și acesta, dictatura Franco din Spania a fost izolată internațional, iar traficul feroviar peste granițe, spre Franța nu s-a reluat până în anii 1950.

Pe lângă toate acestea, calea de pe partea franceză avea un ecartament diferit de cel spaniol, astfel încât pasagerii și bagajele trebuiau descărcate de la un tren la altul, iar acest lucru se adăuga unui timp deja lung de călătorie. Linia nu a fost niciodată o soluție viabilă.

În 1970, o deraiere a deteriorat un pod, oferind o scuză pentru a abandona stația care, cu 365 de ferestre și platforma lungă de 200 de metri, a fost lăsată să se descompună.

Astăzi, stația servește doar unui modest serviciu intern spaniol dar, conform reportajului cotidianului britanic „The Guardian", sunt speranțe că lucrurile se vor schimba în bine. Un hotel de 104 camere este proiectat de arhitecții Joaquín Magrazó și Fernando Used împreună cu guvernul regional din Aragón și lanțul hotelier Barceló. Bugetul este de 27 de milioane de euro, din care guvernul Aragón va contribui cu 12 milioane de euro pentru repararea pistelor și dezvoltarea zonei înconjurătoare.

Fațada va fi păstrată, dar o nouă gară va fi construită în spatele celei existente și va fi accesibilă prin vestibulul hotelului. Complexul va include un centru de conferințe de 200 de locuri, un muzeu al căilor ferate, magazine și un refugiu de pelerini, deoarece Canfranc se află pe una dintre rutele către Santiago de Compostela.

Se speră că hotelul va reînvia satul la finalizarea lucrărilor de la sfârșitul anului viitor, dar va trece ceva timp până când legătura feroviară cu localitatea Pau din Franța va fi reluată din nou. În 2020, Franța și Spania au convenit să înceapă să lucreze la redeschiderea tunelului Somport de 7,8 km care leagă cele două țări și, cu sprijinul UE, se speră că linia și stația Canfranc vor fi pe deplin operaționale până în 2026.

Între timp, stația a devenit un loc de pelerinaj pentru persoanele interesate de patrimoniul industrial, iar localnicii recomandă să luați trenul de două ori pe zi de la Zaragoza la Canfranc, deoarece călătorește prin peisajul spectaculos al Pirineilor.

Există multe mituri și legende legate de stație, cum ar fi faptul că a schimbat cursul celui de-al doilea război mondial. Nu a făcut-o, dar cu siguranță a jucat un rol. După ce naziștii au ocupat Franța, regimul Franco al Spaniei a folosit Canfranc pentru a schimba tungstenul, vital în producția de tancuri, cu aur nazist, un transport de 86 de tone. Ca punct de trecere internațional, Canfranc era mai discret și mult mai puțin vizibil decât altele. Stația a fost folosită de spioni din toate țările și se spune că numeroși evrei au scăpat din Franța de persecuții prin Canfranc.