Honda a revizuit uriaşul Gold Wing

Încă de la introducerea primului model de 1.000 cc în anul 1975, Honda Gold Wing a fost motocicleta perfectă pentru călătorii lungi, oferind maxim de confort și lux.

Foto: Honda


Ajuns la a 6-a generaţie în 2018, uriaşul nipon a fost reîmprospătat pentru anul 2021. Din punct de vedere al confortului, cea mai importantă noutate constă în sistemul audio mai performant, cutiile laterale mai încăpătoare, respectiv scaunul spate mai confortabil.

Foto: Honda

De asemenea, a fost regândit şi propulsorul de 1.833 cmc cu șase cilindri, îndeplinind astfel normele Euro 5. Puterea maximă este de 122,5 CP, în timp ce cuplul maxim de 170 Nm este disponibil la 4.500 rpm. Propulsorul este asociat cu o transmisie automată în 7 trepte (DCT), în timp ce sistemul Throttle By Wire (TBW) oferă patru moduri de condus – TOUR, SPORT, ECO și RAIN – cu setări optimizate pentru control la viteză mică.

Foto: Honda

Pentru un confort sporit, Honda Gold Wing dispune de Smart Key pentru pornire wireless şi deschiderea/închiderea cutiilor pentru bagaje printr-o simplă apăsare de buton, sistem de navigație, conexiune Bluetooth şi USB pentru smartphone, precum și compatibilitate Apple Car Play. Printre sistemele de asistenţă găsim monitorizarea și afișarea presiunii în anvelope, cruise control pentru mersul pe autostradă, respectiv Hill Start Assist (HSA) pentru plecarea din rampă, cu indicator de bord. Aceasta din urmă detectează unghiul de înclinare a terenului și blochează etrierul spate pentru încă 3 secunde după eliberarea frânei.

Noul Honda Gold Wing - video

www.youtube.com

The New 2021 Gold Wing and Gold Wing Tour – What Lies Beyond
AMI MÉG ÉRDEKELHET