Ce legătură are insula numită Rapa Nui în limba băștinașilor cu Paștele?

Căpitanul olandez Jakob Roggeveen a ajuns în 1722 chiar în Duminica Paștelui pe această insulă, care din 1888 este o provincie chiliană, dar din punctul de vedere istoric și etnografic aparţine Polineziei.

Potrivit estimărilor, insula a fost creată în urmă cu 780 de mii de ani, ca urmare a activităţii vulcanice.

Primii săi locuitori au venit din Polinezia în secolul al XII-lea și, după mărturia uriașelor statui moai și altor opere de artă, au creat o cultură înfloritoare. La acea vreme, pe insula numită Rapa Nui de către localnici au trăit câteva mii de oameni – în 1722, la sosirea colonizatorilor europeni, populaţia era de 2.000–3.000 de persoane. După aceea, ca urmare a bolilor aduse de europeni și a activităţii comercianţilor de sclavi peruvieni, numărul indigenilor a început să scadă rapid: în 1877 pe insulă mai locuiau doar 111. Până în prezent, acest număr a crescut la 8.000, iar aproximativ 100 de mii de vizitatori vin aici în fiecare an, așa că majoritatea populaţiei, care de obicei vorbește atât spaniola, cât și limba rapa nui, trăiește din turism.

Statuile moai au în medie 4 metri înălţime și cântăresc 10 tone fiecare.

Statuile se regăsesc pe insulă în diferite dimensiuni și forme.

La Ahu Tongariki putem descoperi moai-urile cele mai bine restaurate, iar la Ahu Tahai putem vedea o statuie de piatră reconstruită cu un singur ochi și un pukao, adică o piatră roșie care simulează părul împletit. Majoritatea dintre moai privesc spre interiorul insulei, veghind asupra oamenilor care locuiesc aici. Cele care privesc spre ocean pot fi găsite într-un singur loc, la Ahu Tahai. Iar dacă oricum am ajuns la apa plăcută, merită și să ne scufundăm: în adâncul oceanului, la 20 de metri sub nivelul mării, putem întâlni o statuie monumentală. Este adevărat însă că acest moai este doar o imitaţie, plasată pe recif de dragul unei filmări.

Priveliștea însă merită garantat o scufundare.

Ni se deschid noi perspective dacă ne programăm câteva ore de călărie și facem astfel turul atracţiilor din zonă, dar putem închiria chiar și o mașină pentru a explora lejer micuţa insulă. Pentru iubitorii sporturilor nautice, surfingul este o oportunitate de neratat, litoralul insulei fiind excelent pentru acesta, iar localnicii ne vor arăta bucuroși unde găsim valuri mai liniștite sau dimpotrivă, mai sălbatice.

Dacă dorim să ne scufundăm în viaţa de noapte și să descoperim în același timp cultura locală, să participăm la o seară tradiţională, unde există mari șanse ca și publicul să danseze alături de localnici. Iar cei care doresc un program mai liniștit nu au altceva de făcut decât să găsească un loc potrivit pentru observarea stelelor: pe insula din mijlocul oceanului, Calea Lactee poate fi văzută cu ochiul liber practic de oriunde.

Deoarece Insula Paștelui aparţine în mod oficial statului Chile, la sosire nu primim ștampilă în pașaport la aeroport. Totuși, înainte de finalul călătoriei, să vizităm oficiul poștal din Hanga Roa pentru a putea părăsi misterioasa insulă cu un sigiliu moai emblematic. Iar pentru cei care doresc un suvenir și mai de durată, sunt deschise saloanele de tatuaje, unde artiștii locali creează tatuaje polineziene unice.

În următoarea parte a seriei noastre, îți prezentăm atracțiile de neratat ale insulei.