Vacanţă de miliardar pe una din insulele private ale lui Richard Branson

Moskito, noua insulă privată a magnatului britanic Richard Branson e şi mai cool decât prima.

Moskito Island Richard Branson

Richard Branson este gata să vă întâmpine pe noua sa insulă privată. Nu, nu pe Necker, ci pe Moskito, care va fi deschisă publicului în această primăvară.

Richard Branson, fondatorul grupului de firme Virgin Group, care cuprinde mai mult de 400 de companii, a cumpărat Necker Island în 1978, iar acum aceasta poate fi închiriată pentru 60.000 USD pe noapte. Insula din Caraibe face parte din Insulele Virgine Britanice.

Foto: Getty Images

Richard Branson

Branson a achiziționat insula vecină, Moskito, în 2007, și este în sfârșit gata să o deschidă şi pe aceasta pentru public. Prima mențiune tipărită asupra insulei a etichetat-o ca "Musketa", care era probabil o veche ortografie anglicizată a cuvântului muschetă. Până la mijlocul secolului al XIX-lea, numele evoluase la Moskito.

Foto: Branson Estate

Situată pe o suprafață de 125 de acri de terenuri idilice la doar 3 km de Necker, Moskito găzduiește, printre altele, Branson Estate cu 11 camere, casa privată a miliardarului britanic. Branson a vândut terenuri şi unui număr mic de proprietari, formând „cea mai exclusivistă asociație de proprietari din lume". Branson Estate este disponibilă pentru viitoare rezervări din 2021. Dincolo de vilă, oaspeții se pot relaxa pe proprietatea ce conține inclusiv un centru de sporturi nautice, o casă pe plajă, un infinity pool și un bar, pavilion de tenis și zone de luat masa. Tarifele pentru rezervarea tuturor celor 11 camere, care pot găzdui până la 22 de persoane, încep de la 25.000 USD pe noapte.

Branson Estate - Galerie foto












AMI MÉG ÉRDEKELHET