Interviu cu Oana Giurgiu, director executiv TIFF

Festivalul de film rămâne o experiență specială.”

Producătoare de filme, regizoare de documentare, dar și director executiv al Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF) de la Cluj – Oana Giurgiu este unul dintre cele mai importante personaje din lumea filmului din România. Pe lângă festival și filme am vorbit și despre călătorii sau de ce are, de exemplu, ulei de măsline în portbagajul mașinii...

Pe 17 iunie va începe a 21-a ediție TIFF. Cum arată viaţa dumneavoastră între două ediţii de festival?

Munca mea la TIFF nu se termină după ce se termină festivalul. Mai durează măcar o săptămână. Eu adun tot festivalul și îl depozitez până anul următor. Altfel, anul meu se împarte în două părți – primăvara și vara lucrez la festival și puii lui mai mici – respectiv la alte festivaluri pe care noi le organizăm și în alte locuri, iar toamna și iarna de obicei o dedic producției de filme. Anul acesta de exemplu am filmat ”Sibiu 89”, în regia lui Tudor Giurgiu. Anul trecut am lucrat la un documentar pe care l-am regizat, ”Spioni de ocazie”, care abia în această primăvară a ajuns în cinematografe. Este un documentar istoric despre niște oameni simpli care au fost recrutați de serviciile secrete britanice și au fost trimiși în teritoriul inamic, în cel de-al doilea război mondial. Este cel de-al doilea documentar al meu. Primul, ”Aliyah DaDa” a fost lansat în 2015 și poate fi văzut pe mai multe platforme, inclusiv pe TIFFunlimited, platforma festivalului, care propune filme care au fost prezentate la TIFF și nu numai.

În cele două decenii în care a avut loc festivalul am fost martori la o dezvoltare tehnologică uluitoare în lumea cinematografică. Ce efect a avut acest lucru asupra TIFF?

Când am început noi festivalul, filmele încă veneau pe peliculă. Un film avea vreo două copii pe peliculă care circulau prin lume la festivaluri. Reprezentantul curierului cu care lucram devenise de-ai casei. Căra cele câteva zeci de cutii în care veneau filmele, apoi mergea singur la noi în bucătărie să își facă o cafea. Glumeam cu el spunându-i ”Nu te mai plânge, că asta este perioada din an în care arăți cel mai fit!”. Aveam coșmaruri și tremuram până în ultima zi de teamă că nu vor sosi toate filmele. Acum e mult mai ușor, însă au colegii de la tehnic alte coșmaruri. Cred că suma emoțiilor rămâne constantă. Altfel, cred că deși obiceiurile de vizionare ale publicului se tot schimbă, să privești filmele la cinema într-un festival de film va rămâne o experiență specială.

Filmele de competiţie vin din toată lumea. Cărui fapt se datorează popularitatea TIFF-ului în lumea internaţională a filmului?

TIFF-ul și-a câștigat în timp această reputație, în primul rând prin calitatea selecției - și acest lucru i se datorează directorului artistic, Mihai Chirilov, a cărui intuiție a trecut proba timpului. Mulți dintre regizorii pe care el a pariat la debut au avut o carieră extraordinară și au rămas atașați de acest festival care i-a primit cu căldură. Cred că popularitatea TIFF-ului se datorează și acestei călduri cu care echipa și publicul îi primește pe invitați.

Ce vă face cel mai mândră în legătură cu TIFF?

Sunt mândră de faptul că am reușit să devenim o pepinieră pentru organizatorii de evenimente. Mulți dintre colegii noștri fac parte din echipele celor mai mari evenimente din România. Asta înseamnă că TIFF-ul a fost o școală bună.

Ați făcut parte din juriile altor festivaluri de film. Cum decurge acest proces?

Ah, în primul rând nu îmi place să fac parte din jurii din trei motive – când ești chemat în jurii înseamnă că ai cam îmbătrânit, apoi participanții se cam feresc să petreacă timp cu membrii juriului și nu poți decât să te rogi să ai niște colegi simpatici de juriu. Iar cel de-al treilea motiv este că îmi e tare greu să aleg și să împart premiile, iar ochii necâștigătorilor îmi rup sufletul, pentru că de regulă multe filme sunt la același nivel. În diferitele jurii am trăit și armonie, și discuții pasionale. Încerc de fiecare dată să aplanez spiritele încinse și să păstrez un echilibru. Am scos-o la capăt de fiecare dată.

Care festival mare din Europa vă place cel mai mult?

La început, când am intrat în caruselul industriei de film, eram disperați să ajungem la marile festivaluri, să călătorim cât mai mult, în timp însă cred că fiecare producător de film își evaluează prioritățile și își creează niște obiceiuri în funcție de nevoile pe care le are. Eu mi-am dat seama, în timp, că pentru mine Cannes-ul este doar turism și că dacă nu am un film în selecție, mă ajută mai mult participarea la festivaluri ca Berlin, Sarajevo sau Cottbus. Există festivaluri mai prolifice pentru business și festivaluri unde filmele au o expunere mai mare. De exemplu am ajuns la San Sebastian anul trecut pentru prima dată, cu un film turcesc pe care l-am co-produs, ”Între două răsărituri” regia Selman Nacar. Știam că este un festival mare, însă nu mi l-am imaginat atât de mare, și deși îl știam din fotografii, San Sebastian este un loc cu un peisaj fabulos, iar experiențele culinare sunt pe măsura prestigiului. În festivalurile mai mici oamenii sunt mai calmi, au mai multă vreme și disponibilitate pentru a discuta proiecte noi. TIFF este recunoscut ca fiind un loc unde invitații se pot bucura de filme și petreceri. Cu toate acestea, multe colaborări și proiecte și-au găsit inspirația la Cluj.

Cu ocazia călătoriilor profesionale încercați să găsiți timp și pentru vizitarea locurilor?

Călătoriile profesionale sunt de regulă destul de condensate, dar îmi găsesc eu un pic de timp și pentru a respira orașul în care merg, e drept că fiind timpul scurt, chiar dacă ajung în fiecare an într-un oraș, tot nu reușesc să îl descopăr destul. Îmi tot promit să revin și să stau mai mult, așa mi se întâmplă cu Berlin și Istanbul. Sunt două orașe pe care nu am reușit să le cuprind. Eu cred că m-am cam născut turistă. Mama îi spunea cuiva că ea s-a rugat să ajungă copiii ei să călătorească - ”cred că te-ai rugat cam mult” i s-a răspuns. Pentru că cel puțin eu îmi găsesc tot felul de ocazii să călătoresc. Și îmi place mult să conduc.

Care a fost cea mai memorabilă călătorie sau vacanță de până acum?

Sunt câteva țări care m-au impresionat mult. În primul rând iubesc Grecia, Turcia, m-a fascinat Egiptul, Kenya, însă probabil că America de Sud are un miraj și o energie greu de egalat. Mi-a plăcut mult în Mexic și cred că este una dintre cele mai frumoase țări, dar cea mai memorabilă călătorie a fost de departe cea în jungla Amazonului, la Festivalul de Film de la Manaus. E un loc atât de izolat, că până și pentru brazilieni e o destinație exotică. Am găsit în acest oraș din mijlocul junglei o atenție deosebită a municipalității pentru evenimentele culturale, o echipă super profesionistă care organiza nu numai un festival de film, dar și unul de jazz sau de operă, în teatrul construit în stil renascentist, în urmă cu 130 de ani, în perioada ”febrei cauciucului”, perioada în care latexul se extrăgea exclusiv în Amazon.

Care s-a dovedit a fi cel mai inutil obiect pe care l-ați pus în bagaj?

Ha, ha, probabil jumătate din bagaj e inutil. De exemplu îmi place să mă îmbrac confortabil, prea confortabil, odată am stat la festivalul de film de la Karlovi Vary într-un hotel elegant în care aproape că îmi era rușine să intru pe intrarea principală. Îmi amintesc că aproape în fiecare dimineață mă băteam cu Andy García pe ultima bucată de omletă. De atunci îmi pun în bagaj și ceva elegant, să fie acolo pentru orice eventualitate. Cât despre mașină, am în ea aproape tot ce îmi trebuie să supraviețuiesc o vreme. Călătoresc mult cu mașina și am în portbagaj de la sac de dormit și topor, până la folie pentru stins incendii sau sare și ulei de măsline.

OANA GIURGIU

  • Absolventă de drept și jurnalism, Oana Giurgiu a regizat documentare de televiziune înainte de a începe o carieră în cinematografie.
  • Primul film la care a lucrat în calitate de director de locații a fost „Moartea domnului Lăzărescu”.
  • Printre filmele pe care le-a produs se numără: „Legături bolnăvicioase”, „Despre oameni și melci”, „De ce eu?”, „Katalin Varga”, „Sieranevada” sau cel mai mare succes românesc de box office din ultimii ani, „Familia Moromete: la marginea timpului”.
  • S-a implicat în mai multe co-producții în Ungaria, Slovacia sau Turcia.
  • A debutat în regie cu un documentar istoric de lung metraj, „Aliyah DaDa”, recunoscut drept Cel mai bun documentar românesc la Premiile Gopo 2015. Cel de-al doilea documentar de lung metraj al ei, „Spioni de ocazie”, a obținut Mențiunea specială a juriului la Astra Film Festival Sibiu din 2021.
AMI MÉG ÉRDEKELHET