În acest an, au mers pentru a patra oară într-un tur cu bicicleta – în jur de 500 km, iar în timpul acestor călătorii au ajuns să cunoască o nouă faţă a unor regiuni din România. Pornind din Miercurea Ciuc, au ajuns pe litoral trecând prin judeţul Vrancea, au plecat din Secuime spre mănăstirile din Moldova, ori de la Râmnicu Vâlcea la Sovata, trecând prin Transalpina.

Team bulding extrem

La prima vedere a acestor trasee, pare logic să presupunem că Levente Borvíz s-a apucat de organizarea acestor excursii după o vastă experienţă în ciclism – însă nu este cazul. „Și pentru mine acestea au fost primele astfel de ture – spune el. – Este adevărat că fac sport încă din copilărie, practicând judo-ul la nivel de performanţă. Am hobby-uri ca hocheiul și snowboardul, dar joc și tenis, iar în acest an am învăţat să mă dau cu skateboardul, împreună cu fiul meu de 11 ani. Dar tura cu bicicleta a însemnat o noutate. Am vrut să găsesc o activitate comună prin care să ne cunoaștem și mai bine. Iar să mergi împreună 500 km cu bicicleta...asta poate fi numit liniștit un team building extrem."

Prima oară au fost doar șapte persoane, dar a fost un an în care au participat și 16 cicliști. „Bineînţeles, mi-a fost teamă că, în calitate de iniţiator, sunt responsabil dacă se întâmplă ceva cu noi. Nu știam din timp ce poate ascunde o astfel de aventură –500 km pe două roţi, în România – dar am pornit la drum."

EXPERIENŢE, OBSTACOLE

Un apus de soare de neuitat în Delta Dunării, descoperirea gastronomiei locale sau doar o simplă privire în jos spre o vale pașnică – experienţele vin una după alta pe parcurs. Așa a fost trecerea prin serpentinele de pe Transalpina, care urcă la o înălţime de 2145 metri, unde au traversat trei anotimpuri într-o singură zi din iulie: din canicula de jos ajungând la un frig de 3-4 grade, plus lapoviţă. Oricum nu te poţ ipregăti pentru toate vicisitudinile vremii. „Am avut o etapă în care a plouat toată ziua. Cum unul dintre colegi n-a avut echipamentul potrivit, am lipit pungi de gunoi pe el. Gazdele noastre au râs când am pornit, dar cum a plouat continuu, la final am înţeles: este la fel dacă porţi cele mai profesioniste haine de ploaie sau doar pungi de gunoi, tot vei fi ud până la piele."

Pe lângă condiţiile meteorologice, traficul a însemnat cel mai mare obstacol. „Din păcate, încă nu ne putem aștepta ca șoferii să fie suficient de atenţi când întâlnesc cicliști. Acest lucru se poate schimba dacă tot mai mulţi urcă pe bicicletă, pentru ca apoi, la volan, să îţi amintești sentimentul ciclistului pe lângă care trece o mașină sau un camion la doar jumătate de metru. Din acest motiv, la stabilirea traseului n-am ales cel mai scurt drum, ci drumurile cel mai puţin aglomerate."

PROVOCARE ȘI ECHILIBRU

Înainte de prima excursie nu știau foarte bine care este echipamentul necesar. De atunci știu deja exact la ce detalii mărunte trebuie să fie atenţi: de exemplu, ce tip de ghidon este necesar ca să nu te doară timp de o lună încheietura, cu ce fel de șa te poţi bucura și după două zile de ciclism, fără să suferi. În primii ani a mers cu ei și un „safety car" care transporta bagajele, dar între timp au renunţat la mașină. „Un astfel de drum este și o provocare pentru noi înșine: oare sunt în stare? Cine încearcă pentru prima oară, în primele zile se concentrează doar pe faptul ca totul să fie în regulă. Apoi se calmează treptat, se relaxează, poate fi atent și la frumuseţea peisajului din jur, iar atunci călătoria devine și o meditaţie în mișcare. Atunci mă calmez, ajung în echilibru cu mine însumi."