Maramureş: programe de familie pentru o zi

Recomandări de activităţi în una dintre cele mai frumoase părţi ale ţării.

Maramureșul este o atracţie turistică iarna, la schi, dar regiunea își etalează frumuseţea şi în celelalte anotimpuri – niciun membru al familiei nu rămâne fără programe interesante, atracţii de văzut ori bunătăţi de gustat.

Mocăniţa

Foto: 123rf

Porneşte din localitatea maramureşeană Vişeul de Sus şi urmează drumul mirific al văii Vaserului, pe cea mai spectaculoasă cale ferată din Ardeal: Mocăniţa. Calea ferată, dată spre folosinţă în 1933, este singura cale de transport din zonă, fiind utilizată nu numai pentru scopuri turistice. Ultima staţie a traseului, localitatea Comanu, este la o distanţă de 40 de kilometri de Vişeu, însă cei care pornesc în călătorie cu Mocăniţa se pot aştepta la un program de o zi întreagă. Ba chiar putem opta pentru o călătorie cu trenul-hotel Carpatia Express. Ambele sunt foarte populare, așa că e bine să ne rezervăm locuri din timp.

Cascadă și lac glaciar la Borșa

Foto: 123rf

Telecabina de schi din Borşa funcţionează și în afara sezonului de iarnă, fiind una din modalităţile de a ajunge la cea mai înaltă cascadă din România, Cascada Cailor. În loc de un traseu pe jos, este un lucru inedit pentru copii să gliseze deasupra pământului către creste, și le mai și rămâne energie pentru coborât. La destinaţie putem cumpăra produse proaspete de la ciobanii locali. De aici ajungem la cascadă pe o potecă ce coboară muntele, unde masa de apă cade în adâncuri de la înălţimea de 90 de metri. Dacă și copiii au energie, putem face o plimbare de câteva ore până la spectaculosul lac glaciar Știol, aflat în îmbrăţișarea culmilor.

Pe două roţi

Foto: 123rf

Maramureșul poate fi descoperit şi pe două roţi. Drumuri forestiere și de căruţe, poteci pastorale, uliţele satelor, scurte fragmente de drumuri judeţene și comunale, vechi terasamente ale căilor ferate au fost transformate în trasee de cicloturism. Pentru marcarea traseelor, s-a folosit semnul „C" roșu sau albastru pe fond alb, vopsit pe arbori, lespezi, stâlpi sau imprimat pe săgeţi indicatoare. Satul Breb poate fi punctul de pornire pentru mai multe ture cu familia. Traseul care pornește din sat și trece prin Hotinca și Ocna Șugatag este unul scurt, de doar 11 kilometri, solicitând puţin efort chiar și pentru copii. Un alt traseu care pornește tot din Breb pe o distanţă de 23 km, traversează la fel Hotinca și Ocna Șugatag, înainte însă trecând prin Mara, Deseşti, Hărniceşti și Şugatag.
AMI MÉG ÉRDEKELHET