Știi cum arată cele două capete ale Marelui Zid Chinezesc? Hai să vedem!

Marele Zid Chinezesc reprezintă de fapt conectarea numeroaselor fortificații separate construite în epoci diferite. Astăzi sunt vizibile doar porțiunile de zid realizate din cărămidă, mult mai rezistente decât fortificațiile construite înainte de Hristos din pământ bătătorit.

Marele Zid Chinezesc
Foto: Shutterstock

Marele Zid Chinezesc a fost construit din secolul al III-lea î.Hr. până în secolul al XVII-lea d.Hr., fiind destinat protejării zonelor rurale și agricole ale Chinei de cuceririle și atacurile triburilor nomade. Printre alții, și hunii au încercat să cucerească această parte a Chinei, traversând munții și fortificațiile. Zidul nu a fost construit continuu, uneori trecând chiar decenii în care nu a fost necesară extinderea fortificației. Partea vizibilă și acum a zidului a fost construită între 1368 și 1644, în timpul dinastiei Ming.

Există mai multe teorii despre lungimea Marelui Zid Chinezesc : conform unor măsurători este de 3.000 de kilometri, dar există studii în care se estimează o lungime de 10 mii de kilometri. Cel mai mult se vorbește despre o lungime totală de 6.352 km. Cel mai estic punct al zidului din epoca Ming vizibil și azi este trecătoarea Shanhaiguan pe coasta Golfului Bohai (în partea apropiată de Beijing a Mării Galbene), iar cel mai vestic capăt se găsește în trecătoarea Jiayuguan, situată între munți. Se estimează că 42% din zidul original a fost deja distrus, așa că putem vedea numai secțiunile bine întreținute și renovate pe care istoricii și restauratorii le renovează constant.

PUNCTUL FINAL ESTIC

Foto: Shutterstock

Pe Marele Zid Chinezesc se găsesc un total de 43.721 de monumente: bastioane, șanțuri, turnuri și forturi înconjurate de ziduri. Capătul estic al zidului se extinde în Marea Galbenă, și cum această atracție este situată la numai 90 de kilometri de Beijing, întotdeauna vin aici o mulțime de vizitatori și turiști. Nu este însă cea mai populară secțiune de zid, acest titlu revenind secțiunii de 20 km din Mutianyu.

PUNCTUL FINAL VESTIC

Foto: Shutterstock

Ambele capete ale zidului sunt în stare excelentă și reprezintă o destinație populară de excursie pentru turiștii care călătoresc în China. Capătul vestic este aproape de granița cu Mongolia.

Dacă am putea merge cu mașina pe Marele Zid, ar dura cel puțin 20 de zile pentru a ajunge de la un capăt la altul.
AMI MÉG ÉRDEKELHET