O pivniță de șampanie la 40 m sub apă poate fi vizitată pentru prima dată în această vară

Doar 28 de invitați vor vedea noua atracție a celor de la Veuve Clicqout – iată cum arată proiectul și programul special de vizită.

Foto: Veuve Clicquot

Veuve Clicquot a revenit cu o altă aventură extraordinară. După succesul călătoriei fastuoase de anul trecut, din Franța în Italia, la bordul Venice Simplon-Orient Express, producătorul de șampanie se pregătește pentru o altă experiență epică în această vară, de data aceasta pe mare.

Foto: Veuve Clicquot

În 2010 câțiva scafandri au dat peste o epavă în largul Insulelor Åland din Marea Baltică.

Vasul datează din 1840, dar adevărata surpriză a fost că cele 168 de sticle de șampanie pe care le transporta - 47 erau Veuve Clicquot - s-au păstrat în stare perfectă datorită absenței luminii, a temperaturii constant scăzute și a salinității scăzute a apei. Intrigat de acest fenomen, producătorul de șampanie Veuve Clicquot a decis că va efectua propriul experiment pentru a descoperi cum se maturează spumantul sub apă în comparație cu depozitarea acestuia în crame tradiționale.

Foto: Veuve Clicquot

Supranumit "Cellar in the Sea" (Pivnița din mare), Veuve Clicquot a început programul în 2014, plasând un lot de șampanie în pivnițele casei din Reims și scufundând un al doilea set identic la 40 de metri sub suprafața Mării Baltice. Pe parcursul a 40 de ani, crama intenționează să organizeze mai multe degustări comparative cu experți și să trimită mostre la universități de oenologie din Reims și Bordeaux pentru analize științifice. (Prima degustare a avut loc în 2017.) Iar acum, pentru prima dată, oaspeții sunt invitați să viziteze ambele locații și să ia parte la o degustare exclusivă condusă de maestrul de crame, Didier Mariotti. Cei interesați încă pot să se înregistreze pe site-ul veuveclicquot.com.

Foto: Veuve Clicquot

Conform programului, pe 22 iunie, cei până la 28 de invitați vor fi primiți în Champagne, Franța, unde Veuve Clicquot își are sediul încă din 1772. Ziua va începe cu un tur al podgoriilor grand cru istorice ale Veuve Clicquot și cu un prânz în grădinile de la Manoir de Verzy, urmat de degustări în cramele mărcii. Cina va avea loc la conacul Veuve Clicquot, Hôtel du Marc. Seara va cuprinde o degustare a La Grande Dame, cea mai prestigioasă cuvă a companiei, precum și discuții cu directorul general Jean-Marc Gallot și cu vinificatorul Gaelle Goossens. În plus, șase camere sunt puse la dispoziție la Hôtel du Marc pentru o noapte de cazare, o experiență unică în viață, în timp ce alții pot sta la La Caserne Chanzy din Reims.

Foto: Veuve Clicquot

A doua zi, oaspeții vor zbura spre Insulele Åland și vor urca la bordul navei Albanus pentru a ajunge pe insula Silverskår.

Prânzul la bord va fi pregătit de bucătarul Filip Gemzell de la ÄNG, un restaurant cu stele Michelin. Iar pentru o sărbătoare în ajun de Sânziene, cina va include muzică live, dans și o masă pregătită de bucătarul suedez Titti Qvarnstrom, fost bucătar la Bloom in the Park, cu stele Michelin.

Foto: Veuve Clicquot

Dar cea de-a treia zi va fi piesa de rezistență, când oaspeții se vor îndrepta spre Klobben pentru a descoperi "Pivnița din mare". O degustare comparativă condusă de Mariotti va prezenta șampaniile selecționate pentru experiment, oferind posibilitatea exclusivă de degustare comparativă a loturilor de la cramă și a celor subacvatice. Oaspeții care sunt scafandri experimentați vor avea, de asemenea, șansa de a coborî în mare pentru a examina Åland Vault - numele dat recipientului special conceput pentru această inițiativă, care arată ca o cușcă de scufundări combinată cu un raft de vinuri - care adăpostește sticlele din cadrul proiectului. Pe măsură ce călătoria se încheie, oaspeții vor fi încântați cu o ultimă aventură gastronomică de către bucătarul Mathias Dahlgren, înainte de un ultim toast în dimineața următoare.

AMI MÉG ÉRDEKELHET