Pariul pe diesel – test Mercedes-Benz C 220D

Cântecul de lebădă al motoarelor diesel sau, dimpotrivă, renașterea unei tehnologii controversate? Cu noul C 220d, Mercedes-Benz a încercat să dea un răspuns ferm.

Întrucât motoarele diesel sunt construcţii mai complexe decât unităţile pe benzină, resursele de dezvoltare acordate acestora au fost și ele mai mari, la vârf aflându-se mărcile germane, în special BMW și Mercedes-Benz. Dar, ca urmare a scandalului „dieselgate”, bijuteriile tehnologiei diesel au fost trase pe margine, fără orice diferenţiere. După cum s-a dovedit până la urmă, demersul a fost complet nejustificat în cazul motoarelor diesel de la mașinile Mercedes–Benz. Așa că modelul C 220d a revenit din exil și, în plus, a renăscut ca urmare a ultimei mari investiţii (de 3 miliarde de euro) destinată dezvoltării motoarelor pe motorină.

În cazul motorului cu patru cilindri, 2,0 litri și 200 CP al noii generaţii de Mercedes–Benz Clasa C, inginerii au nimerit excelent raporturile dintre preț, greutate, consum și manevrabilitate.

Compania a sacrificat mult timp, energie și bani pentru reducerea emisiilor.

Astfel, Mercedes–Benz C 220d oferă o recompensă pe măsură: în aproape nicio circumstanţă mașina nu consumă mai mult de 5 l/100 km. Pe acest plan, motoarele cu ardere internă au cele mai mari probleme în transportul urban, în schimb cerinţa de carburant a dieselului Mercedes-Benz – și datorită sistemului mild-hybrid – nu crește considerabil nici în blocajele din trafic. Ca să nu mai vorbim de faptul că, pe autostradă (adevăratul mediu pentru vehiculele pe motorină), am măsurat un consum de 4,8 l/100 km. Autonomia de 1.300 de kilometri pe autostradă este aproape o valoare de genul SF în epoca vehiculelor electrice.

Călătorie plăcută

Lansată anul trecut, a cincea generaţie Clasa C continuă limbajul stilistic al predecesorului, atrăgând cu designul simplu, elegant – liniile fine nu sunt perturbate de decoraţiuni inutile. În interior, modelul păstrează unele din elementele tehnice obișnuite, precum butoanele tactile de pe uși pentru scaunele reglabile electric sau comutatorul transmisiei automate dinspatele volanului, în dreapta. Celelalte elemente tehnice – bordul digital și afișajul central de infotainment supradimensionat sau noul volan multifuncţional cu butoane tactile – sunt deja proprietatea noului model. Habitaclul complet armonios oferă scaune confortabile, materiale și finisaje de calitate, sistem audio premium, iluminare ambientală și sistem de climatizare cu un design stilat.

Toate acestea contribuie la o experienţă plăcută, indiferent de locul pe care-l ocupăm în autovehicul.

Clasa S, varianta mică

Cu ajutorul sistemului mild-hybrid, puterea de 200 CP a motorului poate ajunge chiar și la 220 CP. Asta pe lângă un cuplu maxim de 440 Nm, distribuit de o transmisie automată în 9 trepte. Datorită versatilităţii trenului de rulare, rămâne la alegerea șoferului dacă dorește să accelereze în 7,5 secunde de la 0 la 100 km/h sau să se deplaseze fin, într-un mod economic și silenţios (în general – nu doar pentru o mașină diesel).

Roţile de 18 inci împreună cu reglajul ferm al suspensiei s-au dovedit un mix puţin cam dur.

Combinaţia este de folos doar pe șosele de înaltă calitate și cu un stil de condus dinamic, însă în general o suspensie puţin mai moale ar fi fost mai potrivită pentru eleganţa și confortul obișnuit al Clasei C. Situaţia e mai bună cu roţile de dimensiuni mai mici, însă în acest caz suferă partea de design și aspectul sportiv al mașinii. În compensare, pentru C 220d este disponibilă opţional o suspensie pneumatică adaptivă și direcţie pe patru roţi.

Când vine vorba de sistemele de asistenţă de siguranţă, Mercedes-Benz a fost întotdeauna la alt nivel. De obicei, noutăţile debutează la modelul de vârf, Clasa S, pentru ca apoi să apară treptat și la clasele inferioare. De data aceasta, tranziţia a fost foarte rapidă și nu exagerăm când susţinem că noul model Clasa C – cu farurile digitale de 2,3 milioane de pixeli, senzorul pentru pietoni, head up display-ul și controlul aproape complet autonom, sistemul de camere, sistemul de recunoaștere vocală și a amprentei – a devenit în acest sens un fel de variantă mini a Clasei S. În plus, este disponibilă cu un motor diesel performant și economic...

DOTĂRI INTELIGENTE

  • DIGITAL LIGHT: Sistemul opţional funcţionează ca un proiector și se adaptează la condiţiile variabile de trafic, carosabil sau meteo. Lumina HD poate evidenţia anumite zone specifice.
  • MULTIMEDIA MBUX: Datorită touchscreen-ului mare din consola centrală și sistemului multimedia care învaţă de la și împreună cu șoferul, automobilul poate fi controlat la fel de intuitiv precum o tabletă.
  • HEAD-UP DISPLAY: Tehnologia transformă parbrizul într-un monitor, iar în noul model Clasa C acesta este și mai mare, oferind funcţii uluitoare. De exemplu: săgeata de îndrumare „ne așteaptă” în intersecţie și devine treptat mai mare în momentul în care ne îndreptăm spre punctul de virare.

Mercedes–Benz C220 d 

  • MOTORIZARE: turbo diesel, 4 cilindri, 2,0 litri
  • PUTERE MAXIMĂ: 200 CP
  • CUPLU MAXIM: 440 Nm
  • TRANSMISIE: automată, 9 trepte
  • VITEZĂ MAXIMĂ: 242 km/h
  • DIMENSIUNI (L/L/Î): 4.751/1.820/1.437 mm
  • PORTBAGAJ: 455 litri
  • PREŢ BAZĂ: 42.184 euro
AMI MÉG ÉRDEKELHET