Tot ce avem nevoie – test Suzuki S -Cross Hybrid

Suzuki a prezentat la sfârșitul lunii noiembrie a doua generaţie a modelului S-Cross, dar la o inspecţie mai atentă, se dovedește că tehnologia folosită nu s-a schimbat prea mult – cu atât mai mult designul sau echiparea.

Foto: Suzuki

Cu modificări minore, prima generație de S-Cross a fost pe piață timp de opt ani. Suzuki a incercat să țină pasul cu vremurile prin facelift-uri sistematice, insă, in afară de design, a intervenit puțin asupra elementelor esențiale ale mașinii. Nici in cazul celei de-a doua generații, care a intrat in scenă la inceputul iernii, n-au renunțat la această metodă – in mare parte designerii au fost cei care au intrat in acțiune.

Design

Foto: Suzuki

Partea frontală și spatele lui S-Cross au fost reînnoite, devenind mai robuste și mai moderne, oferind vehiculului un aspect mult mai impresionant. În timp ce modelul anterior a avut parte de succes prin simplitatea și accesibilitatea sa, versiunea îmbunătățită a primit un aspect aproape premium. Grila frontală cu faruri LED noi creează un efect deosebit de dinamic. Blocurile optice posterioare conectate cu benzi ornamentale arată, de asemenea, o imagine uniformă vizual. În plus, designul n-a mers în detrimentul funcționalității: partea inferioară a barelor de protecție, elementele din plastic ale pragului și marginea aripilor au primit de asemenea o nuanță mată. Ampatamentul, respectiv lungimea și lățimea mașinii nu s-au schimbat, doar înălțimea a crescut.

Tehnologie

Foto: Suzuki

Interiorul a fost, de asemenea, reconfigurat. Cea mai notabilă schimbare este legată de sistemul infotainment compatibil atât cu dispozitivele Apple, cât și Android. Display-ul este poziționat în locul gurilor de ventilație centrale, ajungând astfel deasupra bordului. Spre deosebire de predecesorul său, afișajul din S-Cross satisface deja așteptările actuale. Nu are o viteză de reactive foarte ridicată, dar rezoluția și elaborarea sa minuțioasă reprezintă o surpriză plăcută. Pagina de pornire este atractiv și intuitiv, afișând practic toate informațiile de care putem avea nevoie în timpul deplasării – arată în același timp sistemele multimedia, navigația și informațiile cheie legate de vehicul. În acest fel, nu trebuie să navigăm printer elementele din meniu în timp ce conducem, lucru important din punct de vedere al siguranței, iar paginile se încarcă repede. În plus, nu trebuie să curățăm ecranul de amprente după fiecare călătorie...

Echipare

Foto: Suzuki

Pe lângă nivelul de bază, noul S-Cross este disponibil în România în trei pachete de echipare suplimentare: Passion, Spirit și Luxus. Se simte că, o dată cu schimbarea de generație, Suzuki și-a dorit să ajungă la nivelul concurenței în ceea ce privește dotările de siguranță și de confort. Are în echiparea standard bord digital, sistem de avertizare la părăsirea benzii, recunoașterea semnelor de circulație și cameră de marșarier. Iar la nivelul Luxus, arsenalul de securitate este completat cu monitorizarea unghiului mort, sistem de camera 360 de grade și senzori de parcare față și spate. Ecranul tactil central este de 9 inci în loc de 7, volanul vine îmbrăcat în piele, dar și sistemul de climatizare în două zone, pornirea fără cheie și încălzirea scaunelor din față fac, de asemenea, parte din echipamentul de nivel superior.

Ceea ce a rămas neschimbat este controlul prin buton al ventilației și al aerului condiționat. După pornire, temperature dorită de încălzire a scaunului poate fi setată imediat, fără a fi nevoie să așteptăm pornirea sistemului infotainment.

Motorizare

Foto: Suzuki

S-Cross este propulsat de un motor pe benzină binecunoscut, completat de tehnologia mild hibrid. Motorul turbo de 1,4 litri și patru cilindri, îmbunătățit sistematic, a fost asociat cu un sistem de 48V format dintr-o baterie suplimentară și un motor electric (starter-generator), care recuperează energia de frânare, respectiv oferă asistență motorului termic pentru o mai bună economie de combustibil. Deși dinamica nu s-a îmbunătățit, sistemul de propulsie îndeplinește fără probleme standardele stricte de emisie. Vine cu un nivel de zgomot redus și asigură un consum mai mic de 6 l/100 km chiar și în oraș, iar efectul mild hibrid se simte după numai câțiva metri, de exemplu când coborâm un deal sistemul se reîncarcă imediat. Este cu siguranță un avantaj că efectul de frânare al sistemului menajează discurile de frană. Datorită energiei acumulate, pe lângă încărcarea continuă a bateriei, rămâne destulă energie pentru funcționarea sistemului de iluminat și audio sau pentru repornirea motorului oprit de tehnologia start/stop. Tehnologia mild hibrid poate adăuga putere de 13 CP și 53 Nm de cuplu performanței totale a sistemului de propulsie. Noul S-Cross oferă o experiență de conducere tradițională, suplimentată și de funcționarea motorului și transmisia manuală. Opțional, la un preț de aproximativ 1.700 de euro, este disponibilă și o transmisie automata în 6 trepte. Sistemul de pornire/oprire din Suzuki S-Cross nu este deloc deranjant în oraș – a fost bine setat, abia se observă funcționarea sa.

S-Cross are în standard tracțiune față, dar merită să alegem tracțiunea integral AllGrip cu posibilitatea de blocare a diferențialului, deoarece astfel funcționează bine și în excursii. Deși nu este cea mai sofisticată tehnologie de pe piață, își face treaba, ne scoate din încurcături și ne putem aventura mai mult decât am fi crezut la început. Noua generație de S-Cross pare o alegere rațională: echipările care lipsesc sunt oricum deseori doar o opțiune de impact, în timp ce primim o mașină care funcționează bine, simplă, elaborată temeinic și totodată accesibilă. În limita valorii de 25.000 EUR este unul dintre cele mai bune crossover-uri compacte cu tracțiune integrală.

Foto: Suzuki

  • Datorită energiei stocate, după atingerea vitezei de croazieră sistemul mild hybrid minimizează sarcina asupra motorului pe benzină a consumului de curent electric.
  • Tracţiunea integrală AllGrip oferă patru moduri de funcţionare (Auto, Sport, Snow și Lock) pentru o aderenţă optimă.
  • Camera de 360 de grade oferă imagini 3D și de sus pentru pornire și parcare în siguranţă.

SUZUKI S-CROSS HYBRID LUXUS
  • MOTOR: benzină, 4 cilindri, 1,4 litri
  • PUTERE MAXIMĂ: 129 CP
  • CUPLU MAXIM: 235 Nm
  • TRANSMISIE: manuală, 6 trepte
  • VITEZĂ MAXIMĂ: 195 km/h
  • DIMENSIUNI (L/L/Î): 4.300/1785/1.580 mm
  • PORTBAGAJ: 430/1.230 litri
  • PREŢ BAZĂ: 24.500 euro
AMI MÉG ÉRDEKELHET