Călătorie prin Europa în urmele lui Pablo Picasso

În urmă cu 50 de ani a murit Pablo Picasso, unul dintre cei mai influenţi artiști vizuali ai secolului al XX-lea, al cărui mod inovator de reprezentare de obicei a divizat vizitatorii expoziţiilor sale.

Cu o etică incredibilă a muncii, capabilă de reînnoire continuă, Pablo Picasso a lăsat posterităţii o operă enormă. În cei 92 de ani de viaţă a încercat noi și noi stiluri, lăsând în urmă zeci de mii de picturi, sculpturi, ceramică și poezii. Cu ocazia împlinirii a 50 de ani de la moartea lui, Franţa și Spania organizează în 2023 o serie de evenimente culturale internaţionale, la care se vor alătura expoziţii tematice și în România, Statele Unite, Germania, Elveţia, Monaco și Belgia.

Ilustrație: Zoltán Piros

Chiar și nașterea lui Picasso în 1881 a avut puterea de a crea mituri: a fost declarat mort, dar în cele din urmă a început să plângă de la mirosul fumului de tutun al unchiului său. A avut probleme la școală, dar în același timp, la vârsta de 9 ani, tatăl său, profesor de desen – recunoscând talentul lui Pablo – i-a înmânat teatral trusa lui de pictură. Casa natală a pictorului originar din Málaga este astăzi un muzeu memorial. În clădirea din centrul istoric sunt expuse imagini și obiecte care prezintă viaţa familiei Picasso și arta vremii.

Numeroase opere ale artistului pot fi văzute la Muzeul Picasso din localitate.

Foto: museopicassomalaga.org

Muzeul Picasso din Malaga

Când tatăl său a devenit profesor la Academia de Arte Plastice din Barcelona, adolescentul Picasso a mers cu el din Málaga, și chiar dacă nu a devenit un adept al picturii academice, orașul i-a făcut o impresie profundă. În lucrările sale timpurii sunt recurente motivele tipice ale vieţii rurale catalane și, chiar dacă nu era localnic, a învăţat limba, lipindu-se de el chiar și epitetul de „catalan”. Și-a prezentat prima expoziţie la vârsta de 13 ani, apoi în adolescenţă a studiat pictura la academiile din Barcelona și Madrid. Mai târziu a mărturisit despre asta: „Mi-a luat patru ani să învăţ să pictez ca Raffaello, dar a fost nevoie de o viaţă întreagă să învăţ să desenez ca un copil.”

Foto: museopicassomalaga.org

„Domnișoarele din Avignon”

La 23 de ani, Picasso s-a mutat la Paris.

La început a trăit într-o mare sărăcie (atunci au fost realizate picturile epocii sale albastre și roz), dar atelierul său a devenit curând un centru pentru artiștii de avangardă. Arta sa a ajuns la maturitate în Franţa, iar atelierul său din Paris a devenit în câţiva ani centrul lumii artistice. Cea mai cunoscută lucrare a sa din această perioadă este „Domnișoarele din Avignon”, pe care – din cauza modului inovator de reprezentare – ani de zile nu a îndrăznit să o prezinte. În muzeul din capitala franceză ne putem minuna de magia artei sale, de modul în care a trecut de la reprezentări perfect realiste la picturi cubiste, cu perspective multiple și sculpturi abstracte din metal.

Foto: Roberto Otero

Începând cu anii 1930, Picasso s-a mutat în fiecare vară lângă Marea Mediterană. După războiul civil spaniol, a promis că nu se va întoarce în ţara sa atâta timp cât va dura dictatura lui Franco. A realizat o serie de picturi anti-război pe coastă, inclusiv lucrările intitulate „Război și Pace” pictate pe peretele capelei din Vallauris.

A început să facă obiecte ceramice sub influenţa olăritului local.

Operele lui Picasso ating de obicei recorduri noi la licitaţii. Pictura intitulată „Femeile algeriene” a fost achiziţionată pentru 179,4 milioane USD de către un fost premier al Qatarului în 2015, iar cea mai scumpă operă de artă din 2021 a fost pictura „Femeie șezând la fereastră”, vândută pentru 103,4 milioane USD.

AMI MÉG ÉRDEKELHET