Top 5 – cele mai romantice plaje din lume

Cinci locuri în care trebuie să ajungem măcar odată într-o viață, dacă iubim plajele.

Foto: 123RF


Insulele Maldive

Foto: 123RF

O vacanță în Maldive promite garantat o experiență de neuitat. Arhipelagul este format din 26 de atoli și 1.192 de insule, dintre care 87 primesc turiști. Pe insulele deschise pentru turism se poate ajunge cu hidroplanul sau barca cu motor. Turiștii sunt așteptați de minunate plaje cu nisip alb, floră și faună bogată, lagune turcoaz. Maldivele sunt deseori denumite „ultimul paradis de pe pământ". Mulți vin pentru luna de miere, iar alții pentru scufundări pe aceste romantice insule.

Hawaii 

Foto: 123RF

Patru dintre cele opt insule din Hawaii sunt deosebit de populare în rândul turiștilor. Insulele în sine sunt minunate, dar pe lângă atracțiile naturale, adevărata atracție este dată de plaje. Arhipelagul merită pe deplin numele de Paradis pământean. Cea mai frumoasă plajă din Oahu este Lanikai Beach, numită și „marea cerească". Peisajul mării azurii și al plajei cu nisip orbitor de strălucitor este ca o fotografie de calendar – și pur și simplu perfect pentru scăldat!

Boracay, Filipine

Foto: 123RF

Nu întâmplător este considerată această stațiune tropicală din Filipine unul dintre cele mai romantice locuri din lume. Datorită plajelor cu nisip alb este o destinație extrem de populară. Plaja Yapak este renumită pentru scoicile sale albe, Balighai Beach pentru mediul romantic, iar White Beach pentru cel mai frumos apus de soare din lume.

Bora Bora, Polinezia Franceză

Foto: 123RF

Cu o suprafață de doar 29 de kilometri pătrați, insula Bora Bora este una dintre bijuteriile Polineziei Franceze. Numele ei înseamnă „primul născut", deoarece potrivit legendei a ieșit prima din apă și mult timp a fost sub dominație feminină. Aici se găsesc cele mai frumoase lagune colorate din lume, în a căror ape turcoaz putem vedea corali minunați și pești colorați. Plajele ei sunt extrem de romantice, și astfel deosebit de populare pentru luna de miere.

Luskentyre, Scoția, Insula Harris

Foto: 123RF

Coastele Insulei Harris sunt de-a dreptul uluitoare. După priveliște, am putea chiar crede că suntem în Caraibe. În partea sud-vestică se succed largi țărmuri nisipoase, însă aceste plaje nu sunt pline cu turiști și hoteluri. Plaja Luskentyre este extrem de populară, deoarece oferă o priveliște uimitoare asupra munților care se ridică în nordul Insulei Harris și asupra Insulei Taransay.

AMI MÉG ÉRDEKELHET