1. E nevoie de multe plante

O jumătate de kilogram de ceai uscat este făcută din 2.000 de bucăți de frunze de ceai proaspăt culese. Ceaiurile de cea mai bună calitate din lume cresc în sălbăticie, în climatul montan înalt din Asia și sunt culese manual. Producția mondială de ceai este de 5-6 milioane de tone anual, cel mai mult – aproape jumătate – din acesta venind din China, pe locul doi fiind India, iar pe trei, în mod surprinzător, Kenya.

2. Cultura cea mai nordică

Englezii sunt unii dintre cei mai mari băutori de ceai din lume, dar poate nici nu ne-am gândit că ceaiul este cultivat și în Marea Britanie, mai exact în Cornwall, pe moșia Tregothnan. Aceasta este cea mai nordică plantație de ceai din lume, teoretic planta de ceai n-ar supraviețui într-un astfel de climat, dar microclima din grădina botanică a castelului face posibilă acest lucru.

3. Primele plantații din Sri Lanka

Sri Lanka, cunoscută anterior ca Ceylon, este și azi una dintre cele mai mari țări producătoare de ceai, principalele plantații fiind în Kandy. Comerțul de ceai reprezintă 2% din PIB-ul insulei – acesta însemnând un venit anual de 1,5 miliarde de dolari.

4. Șampania ceaiurilor

Darjeeling este cel mai scump ceai indian, iar din acest motiv porecla sa este "șampania ceaiurilor". Denumirea indică de altfel locul de origine a ceaiului: Darjeeling se află în Bengalul de Vest (în partea mai joasă a Munțiilor Himalaya, la 2.134 metri), unde se cultivă mai ales ceai negru, dar și producția de oolong și ceai verde este în creștere. Plantația a devenit celebră pentru că aici s-au creat hibrizi speciali de ceai și au fost experimentate metode speciale de fermentare, așa au devenit ceaiurile din Darjeeling băuturile de cea mai bună calitate din lume.

5. Cel mai matur

Ceaiul Pu-Erh provine din Yunnan (China) – fiind o specie dublu fermentată și apoi presată, iar pentru acest ceai frunzele sunt culese de pe cele mai bătrâne plante. Datorită procesului îndelungat de maturare, conține mult mai mulți antioxidanți și substanțe revigorante decât ceaiurile negre tradiționale. Are un gust de pământ, ceea ce poate fi dezamăgitor la început, dar ne putem obișnui cu el și, oricum, potrivit medicinii chineze, este deja mai degrabă un medicament decât un produs care să ofere plăcere simțurilor.

6. De când bem ceai?

Există artefacte de cești de ceai care sugerează că în Asia și în Orientul Mijlociu consumul de ceai exista deja în urmă cu 11 mii de ani, dar în Europa a ajuns abia în secolul al XVI-lea, primele specii sosind pe Drumul Mătăsii. Coloniștii britanici de exemplu au transportat cu nave ceaiul pe Bătrânul Continent. Decocturile din plante medicinale, adică flori, frunze, fructe de pădure, fructe uscate sau scoarță erau deja cunoscute în Europa, până când a sosit ceaiul chinezesc.

7. Cavalcadă de culori

Specialiștii împart ceaiurile în 6 grupe:

• Ceaiul alb are cel mai subtil gust. Este realizat din frunze tinere, încă neoxidate.
• Ceaiul galben este un ceai fermentat slab, care se prepară la aburi cu ajutorul unui material textil umed.
• Ceaiul verde este o iarbă puternică de ceai care se maturează prin fermentarea frunzelor.
• Ceaiul oolong este realizat din frunze aproape ofilite, oprite în mijlocul procesului de oxidare.
• Ceaiul negru este numit ceai roșu în limbile chineză, coreeană, japoneză și bengali, culoarea băuturii fiind mai mult roșie, decât neagră. Frunzele verzi de ceai sunt fermentate, zdrobite sau răsucite, grăbind astfel procesul de fermentare.
• Ceaiul Pu-Erh este, conform chinezilor, adevăratul ceai negru, comprimat prin aburire și apoi presare. În timp ce majoritatea speciilor de ceai sunt consumate în anul recoltei și prelucrării, Pu-Erh poate avea chiar și peste 50 de ani. În perioada de maturare este acoperit de un strat subțire de mucegai negru, iar pentru obținerea aromei perfecte ceaiul este pus la infuzat o noapte întreagă.