8 locații de filmare din „The Crown” – și cum să le vizitezi (partea I)

Care sunt locaţiile în care au fost filmate de fapt scenele iconice din serialul „The Crown" de pe Netflix?

Foto: Netflix

Sezonul patru din drama istorică „The Crown" a adus în prim plan noi protagonişti – Emma Corrin în rolul lui Lady Diana Spencer şi Gillian Anderson în cel al lui Margaret Thatcher – dar cele mai uimitoare vedete rămân vechile clădiri britanice.

Clădirile grandioase reprezintă în continuare o parte majoră a atracției serialului, intriga regală mutându-se de la palate impozante la conace magnifice şi înapoi. Cum casa regală britanică nu și-a dat consimțământul ca Palatul Buckingham, Castelul Balmoral sau Castelul Windsor să fie folosite ca locaţii de filmare, producătorii au trebuit să cerceteze Marea Britanie pentru clădiri care să înlocuiască pe cât mai fidel palatele și castelele la care fac referire în film. Și, după cum pot vedea şi spectatorii, au găsit niște surogate incredibile. Vestea bună este că, odată ce vom putea călători din nou, multe din aceste palate vor reveni în circuitul de turism.

Palatul Buckingham/Lancaster House

Foto: Lancaster House

Lancaster House: interior impozant

Reședința oficială a monarhului din 1837 este dublat de Lancaster House – un palat neoclasic situat tot în centrul capitalei britanice. Construit în 1825, Lancaster House își deschide porțile către public în timpul popularului festival Open City din Londra, dar între timp îl poţi descoperi şi printr-un tur virtual. O parte a adevăratului Palat Buckingham este, de asemenea, deschis publicului între iulie și octombrie, cu 19 camere de stat de explorat, precum și grădinile regale.

Castelul Balmoral/Castelul Ardverikie

Castelul Ardverikie: idilă scoţiană

Impunătorul Castel Ardverikie înlocuiește Balmoral-ul pe tot parcursul serialului. O capodoperă neogotică din secolul al XIX-lea plină de turnulețe, captivantul castel din Ardverikie arată foarte asemănător cu Balmoral – și vă puteți aștepta să-l revedeți în curând, în noul film James Bond, „Nu e vreme de murit". Situat lângă Inverness, moşia dispune de o serie de cabane confortabile de închiriat, în timp ce sunt disponibile și excursii la castel.

Highgrove/Somerley House

Foto: Somerley House

Somerley House: locaţie de nuntă de top

Moșia de la țară a lui Charles și Diana, Highgrove din Gloucestershire este locuită şi astăzi de Prințul de Wales împreună cu a doua soție, Camilla Parker-Bowles. Ca o dublură cât se poate de demnă, pentru serial s-a filmat în fermecătoarea Somerley House de la granița dintre regiunile Hampshire şi Dorset. Somerley, situată la marginea Parcului Național New Forest, este deschisă pentru nunți, festivaluri, concerte și ședințe foto – conacul cu 9 dormitoare și 7 băi se poate rezerva în întregime.

Castelul Windsor/Burghley House și Castelul Belvoir

Foto: Belvoir Castle

Castelul Belvoir, o clădire istorică grandioasă

Cel mai vechi castel funcţional din lume, Windsor, a fost construit în urmă cu aproape 1.000 de ani de Wilhelm Cuceritorul, iar astăzi servește drept casă de weekend a reginei. În serial, este dublat de două proprietăți: Burghley House din secolul al XVI-lea din Lincolnshire și Castelul Belvoir din Leicestershire. Burghley House, un conac grandios în stil Tudor care a apărut și în filmul „Mândrie și prejudecată", se redeschide vizitatorilor în martie 2021, cu o serie de opțiuni de cazare. Între timp, grădinile Castelului Belvoir din secolul al XI-lea s-au redeschis deja, iar castelul va urma să fie deschis la începutul anului 2021.

AMI MÉG ÉRDEKELHET