Accidentul Boeing, cu uşa explodată în zbor, este investigat de FBI

Pasagerii aflaţi la bordul avionului Alaska Airlines, care a pierdut o uşă în timpul zborului ar putea fi victimele unei crime, potrivit FBI.

Foto: Shutterstock


Departamentul de Justiţie a anunţat că a deschis o anchetă penală pentru acest incident spectaculos care s-a petrecut pe 5 ianuarie, când unul dintre panourile ce acoperă uşile s-a desprins de pe fuselajul unui avion al companiei Alaska Airlines.

Nicio persoană nu a fost grav rănită în accidentul care a șocat lumea, dar aparatul 737 MAX 9 a fost nevoit să facă o aterizare de urgenţă. Imaginile cu pasagerii îngroziţi care stăteau lângă gaura căscată în timpul zborului au făcut înconjurul lumii, iar pasagerii au primit recent o scrisoare de la FBI, care investighează acest dosar, potrivit Agerpres.

Foto: Shutterstock

„Vă contactez pentru că v-am identificat ca fiind o posibilă victimă a unei crime", a scris un agent al poliţiei federale americane în acest document. „O anchetă penală poate fi o acţiune pe termen lung şi, din mai multe motive, nu vă putem informa despre evoluţia acesteia în acest moment", adaugă el. Mai multe bolţuri care trebuiau să blocheze panoul lipseau, potrivit Agenţiei americane pentru securitatea transporturilor (NTSB), care a dat vina pe Boeing.

www.youtube.com

FBI to Alaska Airlines passengers of door plug blowout flight: You could be a 'victim of a crime'

Producătorul de avioane a fost criticat în special pentru lentoarea cooperării cu autorităţile. La începutul lui martie, NTSB a explicat că nu a primit anumite documente importante şi că producătorul nu a furnizat încă numele angajaţilor care au lucrat la piesa în cauză. "Este absurd ca, două luni mai târziu, să nu avem aceste informaţii", a denunţat preşedintele NTSB, Jennifer Homendy, în faţa parlamentarilor americani.

AMI MÉG ÉRDEKELHET