Doi artiști din New York au regândit conceptul de muzeu, prețul fiind pe măsură

Un nou muzeu imersiv şi senzorial se deschide la New York.

Foto: Facebook


Descris drept un ''muzeu de artă şi tehnologie'', un spaţiu ''imersiv şi senzorial'' ce poate fi vizitat pe baza unui bilet de peste 50 de dolari, proiectat de un designer contemporan expert în sunet şi lumină, va fi inaugurat luna aceasta la New York pentru un nou public în era digitală şi a reţelelor sociale, transmite Agerpres.

"Mercer Labs: Museum of Art and Technology", dedicat artistului Roy Nachum - pictor, sculptor, designer de coloane sonore, muzică electronică, jocuri de lumini şi laser, fotografie şi imagini video - este în cartierul financiar Wall Street, în sudul Manhattanului. Nachum şi investitorul său, dezvoltatorul imobiliar newyorkez Michael Cayre, speră să obţină profit din acest fost centru comercial de 3.300 de metri pătraţi de îndată ce "muzeul" se va deschide oficial, la 28 martie, după cinci ani de studii şi lucrări care au costat 35 de milioane de dolari, au declarat cei doi tineri cu vârste de circa 40 de ani.

Foto: Facebook

Chiar şi pentru un oraş atât de scump ca New York, unde cultura şi divertismentul abundă, preţul biletului este astronomic: 52 de dolari pentru un adult, 46 de dolari pentru un pensionar sau un tânăr şi aproape 200 de dolari pentru o familie formată din patru persoane. Totul, însă, pentru o oră de "experienţă supremă", a subliniat Cayre. Mercer Labs va fi prezent pe Instagram sau TikTok, la fel ca numeroase spaţii deschise în Manhattan în ultimii ani, precum vederi panoramice de pe "Summit One" din turnul Vanderbilt şi din punctul de observare şi terasa în aer liber din zgârie-norii One World Trade Center şi The Edge. Roy Nachum, născut la Ierusalim în 1979 şi stabilit la New York în ultimii 20 de ani, este renumit în comunitatea designerilor pentru ilustrarea albumului "Anti" al vedetei Rihanna, lansat în 2015. Instituţia doreşte să "redefinească experienţa muzeală în 15 spaţii expoziţionale interactive, cu întâlniri sonore unice şi instalaţii imersive, unde legăturile dintre artă şi tehnologie sunt regândite", potrivit prezentării dată publicităţii de muzeu.

Foto: Facebook

Într-o perioadă în care marile muzee tradiţionale din SUA şi Europa caută să găsească modalităţi de atragere a tinerilor în era digitală şi a imaginii pe reţelele sociale, Mercer Labs propune "o nouă abordare", a declarat Nachum. "În toate muzeele, nu poţi atinge operele. Aici, am vrut ca oamenii să le poată atinge, să interacţioneze cu ele",a explicat artistul.

Vizitatorii sunt atraşi într-o cameră întunecată unde imagini video, fotografii şi holograme create de Nachum sunt proiectate pe pereţi, pe podea şi pe tavan, într-o atmosferă de club de noapte, cu muzică electronică şi nori din vapori de apă. Într-o altă încăpere, pentru o experienţă de imersiune sonoră "în 4D", vizitatorii se pot întinde pe un covor gros, pot atinge pereţii căptuşiţi şi pot aţipi sub o lumină albastră. În "camera dragonului", 500.000 de micro-lămpi LED proiectate şi controlate de calculator, desenează animale mitologice.

AMI MÉG ÉRDEKELHET