Un tur de vizitare sold out în 24 de ore arată că interesul față de Casa Regală britanică este încă ridicat

Biletele pentru turul de vizitare al Castelului Balmoral, reședința în care a murit regina Elisabeta a II-a, s-au epuizat în 24 de ore.

Foto: Shutterstock


Tururile ghidate organizate între 1 iulie şi 4 august vor oferi vizitatorilor şansa de a vedea în premieră părţi din casa privată a familiei regale din interiorul Castelului Balmoral, însă biletele s-au epuizat la o zi după punerea în vânzare.

Înainte ca regina Elisabeta a II-a să se stingă din viață, în septembrie 2022, și-a petrecut ultimele zile în locul ei preferat, Castelul Balmoral. Faimoasa proprietate scoțiană de 50.000 de acri, casa de vacanță a familiei regale britanice, primește publicul pe domeniul său în fiecare primăvară și vară, încă din 1931. Vizitatorii puteau vedea doar sala de bal şi terenurile castelului, care a fost finalizat în 1855 şi cumpărat de către regina Victoria şi prinţul Albert. Chiar dacă proprietatea în sine a rămas închisă anul trecut, din respect față de fosta suverană, vizitatorii au putut lua parte la excursii ghidate ale grădinilor.

CITEȘTE ȘI ASTA! 5 FAPTE INTERESANTE DESPRE MONARHIA DANEZĂ

Anul acesta, pentru prima oară, vizitatorii vor putea intra și în anumite părți ale castelului, în cadrul unui tur exclusivist.

Biletul pentru vizita în interiorul clădirii impozante a costat 100 de lire sterline și 150 de lire, dacă la acesta se adăuga ceaiul de după-amiază. Tururile vor avea loc înainte ca regele Charles al III-lea şi regina să sosească pentru vacanţa de vară la castelul din Aberdeenshire, pentru fiecare zi fiind disponibile 40 de bilete. Tururile vor fi limitate la 10 persoane, iar vizitatorilor li se promite "o călătorie istorică prin câteva dintre frumoasele încăperi ale Castelului Balmoral" şi şansa de a "călători în timp" de la epoca victoriană până în zilele noastre.

Foto: Shutterstock

CITEȘTE ȘI ASTA! PE URMELE LADY DIANA PRIN EUROPA

Balmoral este descris în materialele publicitare pentru aceste tururi drept "mult iubita şi celebra casă din Highlands a familiei regale". În septembrie 2022, regina a fost fotografiată în salonul de la Balmoral în timp ce aştepta să o primească pe lidera partidului conservator de atunci, Liz Truss, pentru a o invita să devină prim-ministru şi să formeze un nou guvern. Două zile mai târziu, pe 8 septembrie, regina a murit.

AMI MÉG ÉRDEKELHET