Prezenţe internaţionale şi poveşti spectaculoase la Castelul Peleș

Cel mai important eveniment dedicat autovehiculelor de epocă, Concursul de Eleganţă Sinaia, revine la Castelul Peleş pe 24 iunie, după o pauză de trei ani: vor fi prezentate 42 de automobile şi, în premieră, motociclete.

Foto: BMW Romania

Unul dintre cele mai importante evenimente din Europa Centrală şi de Est dedicate autovehiculelor de epocă revine pe 24 iunie la Castelul Peleş. De la Dacia Lăstun la Lamborghini Miura, 43 de automobile şi motociclete de epocă vor fi prezentate pe covorul roşu, în faţa Castelului Peleş. Concursul de Eleganţă Sinaia 2023 aduce participanţi din România, dar şi un număr record de şapte participanţi din afara ţării – din Bulgaria, Ungaria, Slovenia, Polonia şi Marea Britanie.

Foto: BMW Romania

În lumea concursurilor de eleganţă moderne, Concursul de Eleganţă Sinaia își propune să aducă în prim-plan nu doar automobile valoroase financiar, cât şi pasiunea şi poveștile pasionaților obișnuiți. Un automobil devine valoros nu doar prin prețul de achiziție, ci şi atunci când în spate există o poveste sau pasiunea de zeci de ani de restaurare a proprietarului (așa cum a fost cazul de mai multe ori la Sinaia). De aceea, la Sinaia pot străluci în egală măsură automobile interbelice de lux sau automobile autohtone care ţin în viaţă istoria automobilismului românesc.

Foto: BMW Romania

Castelul Peleş a găzduit două ediţii clasice ale Concursului de Eleganţă, în 1934 şi 1935, iar Castelul încă mai păstrează urmele garajelor regale. Relansat în 2011, Concursul de Eleganţă Sinaia a ajuns la a 10-a ediţie exact în anul în care principalul organizator, Retromobil Club România, aniversează 25 de ani de la înființare.

Evenimentul are în prim-plan o serie de aniversări importante din partea a doi producători mondiali emblematici: Porsche şi BMW. Aniversarea a 75 de ani de istorie Porsche este marcată de prezenţa unui automobil 356 pre-A, adus din Germania de la Muzeul Porsche, dar şi de o categorie specială de concurs. BMW aniversează 90 de ani de grilă dublă - unul dintre cele mai recognoscibile repere de design din lumea automobilismului, cu o categorie de concurs dedicată, în timp ce o mică expoziţie marchează centenarul BMW Motorrad.

​Program Concursul de Eleganţă – 24 iunie 2023

Foto: BMW Romania

  • 10:00 - 16:00 – Expoziţia automobilelor participante, la Castelul Peleş, Economat şi Castelul Pelişor.
  • 10:00 şi 14:30 – Tururi ghidate, cu start de la Carol Gastro Bierhaus.
  • 12:00 - 14:30 – Parada pe platoul Castelului Peleş. Automobilele vor defila pe categorii prin faţa juriului şi a publicului.
  • 17:00 - 18:00 – Turul oraşului Sinaia.
  • 18:00 - 19:30 – Festivitatea de premiere – automobilele vor defila în faţa Cazinoului din Parcul Central din Sinaia.


AMI MÉG ÉRDEKELHET