Ce să facem dacă ne prind fulgerele în aer liber?

În cazul multora, prima reacție la o furtună sau tunete este retragerea sub un copac mare și dens. Nu este cea mai bună idee, vă vom spune însă cum se poate evita un fulger.

Foto: Unsplash


Poate cel mai concis sfat este: du-te în loc acoperit atunci când auzi tunetele! Bine, dar ce să facem dacă tunetele și fulgerele ne prind în mijlocul pădurii, în poiană sau pe o creastă de munte?

Există pericol de furtună dacă trec mai puțin de 15 secunde între fulgere și tunete.

În acest caz fulgerul a lovit la aproximativ 5 kilometri de noi, și poate lovi din nou în apropierea noastră. Nu înseamnă nimic, de exemplu, dacă nu vezi fulgerul sau observi doar lumina lui, nu și tunetul – nici unul nu este o asigurare de viață. Să vedem cele mai frecvente concepții greșite!

CONCEPȚII FALSE DESPRE FULGERE:

Foto: Unsplash

1. Fulgerul nu lovește niciodată de două ori în același loc.

Fulgerul lovește deseori în același loc, mai ales dacă este vorba de un lucru înalt și ascuțit, care iese în evidență din împrejurimile sale. Empire State Building a fost folosit și ca laborator de analiză a fulgerelor, pentru că au existat cazuri când în cursul unei singure furtuni a fost lovit chiar și de 12 ori de fulgere.

2. Fulgerul lovește întotdeauna cel mai înalt obiect.

Fulgerul poate lovi oriunde. Într-un copac, în pământ, într-un stâlp de electricitate din apropiere, în cabina telefonică, în mașină, în clădire, în parcări, dar și în spații mari deschise.

3. Este mai bine să stăm chiar și sub un copac decât în pustietate

Este cea mai mare prostie! Fulgerul care lovește copacul răspândește electricitatea prin rădăcini chiar și sub pământ. Aici curentul curge în toate direcțiile, de jos în sus, de sus în jos și în lateral. Dacă nu este nimic în jurul nostru, numai un copac, atunci să ne ghemuim pe pământ în așa fel încât suprafața de contact să fie minimă: să stăm pe vine, îmbrățișându-ne picioarele.

4. Dacă nu există nori de ploaie, nu vor fi nici fulgere.

Fulgerul lovește deseori la peste 8-10 kilometri de furtună, departe de ploaie sau chiar și de norul de furtună, existând cazuri în care impactul a fost detectat la 16-20 kilometri de norii de furtună.

5. În toate vehiculele suntem feriți de fulgere.

Nu este adevărat. Numai cele complet închise sunt sigure, precum mașina, autobuzul, trenul, avionul, care conduc electricitatea pe partea laterală a vehiculului. Motocicleta, puntea navei, barca sau bicicleta nu oferă siguranță.

6. Nu este permis să atingem o persoană lovită de fulger, pentru că și noi vom fi curentați.

Întotdeauna să oferim ajutor răniților loviți de fulger. Pot avea răni grave chiar dacă acestea nu sunt vizibile din exterior. Corpul uman nu menține curentul, așa că putem atinge liniștit răniții.

7. Protectorul de supratensiune de pe casă împiedică fulgerul să lovească casa.

Paratrăsnetul și protectorul de supratensiune ajută la disiparea electricității, dar numai dacă întregul sistem este montat corect – nu ne protejează de fulgere, însă casa va fi în siguranță.

8. Dacă purtăm metal, vom atrage fulgerele.

Nu este adevărat, dar dacă furtuna ne prinde în aer liber, să nu stăm lângă stâlpi și garduri metalice, și lângă niciun fel de structură de metal, pentru că dacă este lovită de fulger, conduce excelent electricitatea... în noi. Dacă suntem pe munte, unde folosim unelte metalice pentru coborâre, să încercăm să căutăm un traseu lipsit de balustrade și lanțuri de metal, care la rândul lor conduc curentul, și este important să coborâm de pe munte în direcția opusă avansării furtunii. Să desprindem uneltele metalice de pe noi, astfel încât să nu se lovească sau să nu se frece unele de celelalte.

AMI MÉG ÉRDEKELHET