Cum să repari o bicicletă: 5 sfaturi practice

Fie că pedalezi zilnic sau doar în weekend, este indicat să știi să-ți întreții și să-ți repari propria bicicletă.

Foto: Pixabay

Am pregătit câteva sfaturi practice care te vor ajuta când vine vorba de întreținerea și repararea unei biciclete. Pe lângă faptul că acest lucru te va ajuta să economisești timp și bani, te vei bucura că ai cunoștințele necesare pentru a face câteva reparații de bază dacă bicicleta ți se strică în timpul unei curse.

Foto: Pexels

1. Investește în unelte și piese de calitate

Nu vei putea face niciun fel de reparații dacă nu ai uneltele necesare. Ar trebui să ai cel puțin o trusă de scule de bază, care să includă: chei de bicicletă de diferite dimensiuni și modele, șurubelnițe, cheie pentru spițe, scule pentru pedalier, cutter, cheie și lubrifiant pentru lanț, pompă, clește, pârghii pentru anvelope și cheie pentru spițe. De asemenea, o unealtă multifuncțională nu ar trebui să-ți lipsească din arsenal.

Este utilă atât pe traseu, cât și acasă.

2. Curăță și unge lanțul ori de câte ori este nevoie

Dacă sistemul de transmisie funcționează mai greu, lanțul face zgomot sau este murdar, atunci este cazul să te ocupi de curățare și întreținerea acestuia. Vei avea nevoie de cârpe, lubrifiant pentru lanț, un produs degresant și o periuță veche de dinți. Trebuie doar să cureți bine lanțul iar apoi poți să aplici lubrifiantul cu grijă, uniform, asigurându-te că acoperă toată suprafața acestuia.

3. Asigură-te că anvelopele sunt umflate

Cel puțin o dată pe lună ar trebui să reumfli cauciucurile, dacă este nevoie. Este important ca acestea să fie umflate la presiunea corespunzătoare, stabilită în funcție de greutatea ta, terenul pe care rulezi și dimensiunea anvelopelor. Ca regulă, presiunea recomandată în cazul bicicletelor este de 4,5 bari.

Dacă anvelopa este prea umflată, vei avea parte de o tură inconfortabilă pentru că vei simți toate denivelările terenului. O anvelopă umflată insuficient te va face să pedalezi mai greu și crește riscul producerii unei pene.

Foto: Unsplash

4. Învață să repari o pană de cauciuc

Printre reparațiile de bază pe care ar trebui să știi să le faci se numără și repararea unei pene de cauciuc. Dacă nu vrei să înlocuiești complet camera, vei avea nevoie de petice de cameră.

Începe prin a identifica locul în care a fost înțepată camera.

Folosește apoi un șmirghel pentru a curăța foarte bine zona respectivă. Aplică adezivul pe cameră, pe suprafața dorită, și așteaptă 5 minute. Nu-l aplica în strat gros. Poți acum aplica peticul peste cameră. Apasă cu putere pentru câteva minute. Dezlipește folia de plastic de pe petic, montează camera și îți poți relua plimbarea.

5. Păstrează bicicleta curată

Curăță bicicleta regulat pentru a putea depista mai repede eventualele defecțiuni. Este o operațiune recomandată a se face cam de două ori pe lună, cel puțin pentru o bicicletă de oraș, care nu este folosită pentru trasee prin pădure, de exemplu. Folosește soluții speciale și apă caldă. Nu folosi un furtun deoarece există riscul ca anumite componente să fie afectate de jetul puternic.

La final, șterge-o bine cu o cârpă uscată pentru a evita apariția ruginii.

Curățarea și ungerea lanțului, umflarea anvelopelor sau repararea unei pene de cauciuc sunt doar câteva operațiuni simple pe care le vei poți face și tu pentru a te asigura că bicicleta funcționează așa cum trebuie. Ai nevoie doar de puțin antrenament, de uneltele și de piesele necesare. Sunt lucruri care, dacă știi să le faci, te vor ajuta să economisești timp și bani.

AMI MÉG ÉRDEKELHET