Peisaje uimitoare, fără caniculă – trei stațiuni de schi în timpul verii, dacă ești în căutare de drumeții!

Destinațiile de schi în afara sezonului sunt mult mai ieftine și nici biletele de avion nu sunt la fel de inaccesibile, ca în timpul iernii.

Foto: Shutterstock

Care sunt avantajele unei escapade la munte vara? Zilele sunt mai lungi, așa că ai mai multe activități în aer liber din care să alegi. Poți face plimbări sau drumeții lungi, dar poți și înota sau să te dai cu caiacul în ape care iarna sunt acoperite de gheață și zăpadă groasă. În plus, nu va trebui să suporți aglomerația din zonă – sezonul estival este cu adevărat magic.

Engadin, elveția

Foto: Getty Images

Valea Engadin cuprinde aproximativ 13 localități din partea de sud a Alpilor elvețieni.

Dintre acestea, St. Moritz este foarte faimos pentru pârtiile sale de schi, dar merită o excursie și vara. Aici poți să înoți, să te plimbi cu barca sau să pescuiești în Lacul St. Moritz, dar și să faci drumeții sau să încerci ciclismul montan. Acesta este locul unde vara vin cei cărora le place să se miște mult, să se plimbe și să aibă o vacanță activă.

Cortina d'Ampezzo, italia

Foto: Getty Images

Situat în inima Dolomiților din Italia, acest oraș este de mult timp o destinație turistică populară.

Deși este cunoscut în primul rând pentru pârtiile sale de schi - a găzduit Jocurile Olimpice de iarnă din 1956 - oferă, de asemenea, destinații montane de vară de clasă mondială, cu facilități deosebite. Pe timp de caniculă, telescaunele sunt încă în funcțiune, așa că poți oricând să urci pe vârfuri pentru o activitate la alegere. Există mai multe trasee de drumeție - cel mai popular fiindDinosaur Trail, numit după rămășițele de dinozauri, vechi de 220 de milioane de ani, găsite în zonă. Acest traseu duce la Monte Pelmetto. Dacă ești dornic să calci pe urmele lui Hemingway, rezervă o cameră la Hotel de la Poste, unde scriitorul a stat de mai multe ori în timpul vizitelor sale în Cortina.

Megève, Franța

Foto: Getty Images

Situat în regiunea Auvergne-Rhône-Alpes din sud-estul Franței, acest oraș este popular printre turiști, nu doar pentru stațiunea de schi de lux, ci și pentru activitățile sale variate de vară. Din primăvară până în toamnă, poți cutreiera pășunile montane pline de flori sălbatice, înota în râuri reci și limpezi și întâmpina dimineți proaspete în cabane de lux. Cel mai bun hotel din zonă, Four Seasons Hotel Megève este renumit pentru faptul că baroneasa Ariane de Rothschild a ajutat la amenajarea interiorului pentru a păstra moștenirea familiei sale, așa cum și-au imaginat ei această stațiune de neegalat, în urmă cu aproape un secol.


AMI MÉG ÉRDEKELHET