Încă sunt găsite mumii în Egipt – ce mistere dezleagă noile descoperiri?

Foto: Unsplash


33 de morminte familiale, care conţin rămăşiţe ale unor mumii şi care oferă mai multe informaţii despre bolile din epocile egiptene târzii şi din perioada greco-romană, au fost descoperite la vest de Assuan de o misiune arheologică egipteano-italiană, au anunţat autorităţile din Egipt, informează Agerpres.

Arheologii din acea misiune lucrau în proximitatea Mausoleului lui Aga Khan, în sud-estul Egiptului, şi au descoperit 33 de morminte datând din epocile tardive (712 î.Hr. - 332 î.Hr.) şi perioada greco-romană (332 î.Hr. - secolul al IV-lea d.Hr.), a precizat Ministerul Turismului şi Antichităţilor. Ei au găsit "instrumente funerare şi resturi ale unor mumii care ne oferă mai multe informaţii despre bolile" care existau în acele epoci, a adăugat aceeaşi sursă.

Foto: Wikimedia

Mausoleul lui Aga Khan

"Unele dintre mumii prezintă semne de anemie, malnutriţie, boli pulmonare, tuberculoză şi osteoporoză", a declarat Patricia Piacentini, coordonatoarea echipei italiene din cadrul misiunii şi profesoară de egiptologie la Universitatea din Milano. Misiunea egipteano-italiană a efectuat săpături începând din 2018 în zona situată în jurul Mausoleului lui Aga Khan, pe malul vestic al Nilului, vizavi de centrul oraşului Assuan, unde este înmormântat Sultan Mohamed Shah, considerat la vremea sa cel mai bogat om din lume.

Foto: Unsplash

Egiptul anunţă cu regularitate descoperiri arheologice, despre care unii experţi afirmă că au mai degrabă o dimensiune politică şi economică decât ştiinţifică. Această ţară cu 106 milioane de locuitori, aflată într-o gravă criză economică, se bazează pe sectorul turismului (care asigură două milioane de locuri de muncă şi reprezintă peste 10% din PIB) pentru a-şi redresa finanţele. Guvernul său se aşteaptă la 30 de milioane de turişti pe an până în 2028, faţă de 13 milioane de turişti care vizitau anual Egiptul înainte de pandemia de COVID-19.

AMI MÉG ÉRDEKELHET