​Basilica Santa Maria del Fiore

Catedrala"Sfânta Maria a Florii" - sau domul - arhidiocezei romano-catolice din Florenţa a fost construită pe locul unei alte catedrale, Santa Reparata, având drept impuls noile catedrale extraordinare din Pisa şi Siena. Catedrala a devenit cea mai mare din Europa la data când a fost terminată, având o capacitate de 30.000 de persoane. În prezent, este întrecută în dimensiuni doar de Basilica Sf. Petru din Vatican, Catedrala Sf. Pavel din Londra şi Catedrala din Milano. Catedrala a fost proiectată de Arnolfo di Cambio în anul 1296.

Ridicarea acestui vast proiect a durat 170 de ani, adunând efortul colectiv al mai multor generaţii.

Ridicarea domului în sine a început în 1420 şi a durat până în 1436. Este unul dintre cele mai impresionante proiecte ale Renaşterii. Acoperişul conic a fost încununat cu o cruce purtând sfinte moaşte, manoperă a lui Verocchio din anul 1469. Acesta a folosit o maşină specială de ridicat greutăţi inventată de Leonardo da Vinci. Această cruce oferă domului înălţimea totală de 114,5 metri. Sunt de menţionat cele 44 de ferestre cu vitralii, cele mai mari de acest fel din Italia secolelor XIV-XV.

Faţada originală nu a fost terminată decât în partea inferioară.

Aceasta a fost demontată în 1587-1588 de arhitectul curţii Medici, Bernardo Buontalenti, la ordinul marelui duce Francesco I de Medici, nepotrivindu-se cu aspectul timpurilor Renaşterii. În 1864, în urma unui concurs, a fost ales proiectul pentru faţadă al lui Emilio de Fabris – lucrările s-au sfârșit în 1887. Această faţadă neo-gotică din marmură albă, verde şi roşie se armonizează cu întreaga catedrală.

​Ponte Vecchio

Ponte Vecchio este cel mai vechi pod medieval care se întinde peste râul Arno din Florenţa.

Înfăţişarea actuală datează din 1345 când a fost construit pentru a lua locul unui alt pod ce fusese distrus de o inundaţie. Pe el s-au construit case, o practică comună în oraşele mari din Europa în timpul Evului Mediu. Ponte Vecchio este singurul pod din Florenţa care a scăpat de bombardamentele din cel de-al Doilea Război Mondial fără nicio zgârietură şi unul dintre puţinele având magazine construite pe el. Deasupra acestora există Coridorul Vasari, un pasaj construit în 1565 de Ducele Florenţei Cosimo I de Medic, care a decis să unească Uffizi cu Palatul Pitti pentru a nu mai fi nevoit să meargă pe podul mereu aglomerat atunci când trebuia să se deplaseze între cele două reşedinţe ale sale.

Casele de pe Ponte Vecchio au fost folosite drept ateliere şi o gamă mare de magazine, cum ar fi măcelării sau tăbăcării, îşi desfăşurau activitatea aici. În anul 1593 ducele Ferdinand I a decis înlocuirea lor numai cu aurari, o cauză fiind că magazinele dinainte produceau prea multă mizerie şi un miros greu de suportat. În prezent, casele sunt folosite drept magazine ce vând o mulţime de bijuterii de la cele moderne cu preţuri acceptabile până la antichităţi foarte scumpe. Unele dintre casele de pe pod se extind deasupra râului, în afara podului. Podul pietonal este în permanenţă plin de turişti, pictori sau interpreţi care creează o atmosferă plină de viaţă.

​Basilica di Santa Croce

Bazilica Sfintei Cruci este cea mai mare biserică franciscană din lume.

Aici sunt înmormântaţi unii dintre cei mai cunoscuți italieni, cum ar fi Michelangelo, Galileo, Machiavelli, poetul Ugo Foscolo, filosoful Giovanni Gentile şi compozitorul Rossini, catedrala fiind cunoscută şi sub numele de Templul Gloriilor Italiene ("Tempio dell'Itale Glorie"). Atribuită în mod tradiţional arhitectului şi sculptorului Arnolfo di Cambio, bazilica a fost înălţată începând cu 1295, pe locul unde, în jurul anului 1210, primii călugări franciscani sosiţi la Florenţa aveau un mic oratoriu. A fost sfinţită în 1442 de către Papa Eugeniu al IV-lea.

Câteva dintre marile familii florentine, cum ar fi Bardi, Peruzzi, Alberti, Baroncelli şi Rinuccini, au dobândit patronajul capelelor din "Santa Croce", având astfel onoarea de a le decora şi a le mobila. O parte din această decoraţie a supravieţuit până în prezent și oferă o idee bună despre cum trebuie să fi arătat întreaga biserică în secolul al XIV-lea, când a fost complet acoperită cu picturi. Lângă bazilică se găseşte un complex format din două mănăstiri, o capelă cunoscută sub numele de Capela Pazzi şi sala de mese care acum serveşte drept muzeu şi care găzduieşte lucrări de artă importante provenite din biserică şi din mănăstiri.