Sorina Grozav: „Handbalul este pasiunea mea”

Sorina Grozav, cea mai valoroasă jucătoare din campionatul de handbal feminin al României, iubește călătoriile, și, oricât de obositor ar fi sezonul, rămâne adepta relaxării active în timpul vacanţei.

handbalista Sorina Grozav
Foto: MOL România

De patru ani, MOL România este sponsorul principal al campionatului de handbal feminin din România, MOL Liga Florilor. Sezonul trecut al unuia dintre cele mai puternice campionate din lume a fost câștigat de CSM București, iar cea mai valoroasă jucătoare a fost desemnată Sorina Grozav, interul de la Rapid București, ocupanta locului doi. Cea mai bună jucătoare străină a sezonului 2022–2023 a fost aleasă Iryna Glibko, coordonatoarea de joc al SCM Râmnicu Vâlcea și a echipei naţionale al Ucrainei.

Foto: MOL România

Constantin Din, președintele Federaţiei Română de Handbal, Iryna Glibko, Sorina Grozav și Camelia Ene, CEO MOL România la decernarea premiilor

„Sunt foarte mândră de acest premiu, deși nu mă așteptam să îl primesc, deoarece în sezonul trecut m-am luptat cu accidentări. Cu siguranţă mă motivează să fiu și mai bună pe viitor", a declarat Sorina Grozav, care „s-a născut” în acest sport, mama ei fiind fosta mare jucătoare Mariana Târcă, cu 335 de apariţii în echipa naţională. Cu toate acestea, nu era deloc clar că va alege aceeași cale. „Am jucat mult timp tenis, pe care încă îl iubesc, dar în final am ajuns să joc handbal", a spus Sorina, care a câștigat titlul din 2022 cu Rapid. Bineînţeles, de această medalie este cea mai mândră, dar consideră că însăși posibilitatea de a juca handbal este cea mai mare realizare a sa în sport. „Handbalul este pasiunea mea și sunt recunoscătoare că pot să-l joc. Apreciez mult colectivul, faptul că pot conta mereu pe coechipierele mele", a adăugat Sorina.

Fotó: MOL România

Din cauza programului încărcat, Sorina are rareori timp să viziteze orașele în timpul deplasărilor, dar îi place mult să călătorească, compensând în timpul liber. Deși este activă pe tot parcursul anului, nu se oprește nici în timpul vacanţelor: îi place odihna activă. „Sunt o călătoare foarte relaxată, de obicei îmi fac bagajele doar în ziua plecării. Uneori am o mică teamă că am uitat acasă ceva, dar până acum nu s-a întâmplat asta", spune Sorina, care până acum s-a simţit cel mai bine în Italia. „Ești înconjurată de peisaje frumoase, restaurantele sunt excelente și apreciez și atitudinea faţă de viaţă a oamenilor de acolo. Îmi plac cel mai mult orașele mai mici și tradiţionale, ca Portofino sau Cinque Terre”, a adăugat ea. Deși Sorina este din Brașov, viaţa ei sportivă o obligă să fie foarte rar acasă, ceea ce face din acest oraș destinaţia ei preferată din România. „Îl recomand cu drag și turiștilor. Centrul vechi este impozant, dar și localităţile din apropiere, ca Poiana Brașov, Râșnov sau Bran merită o excursie!”

AMI MÉG ÉRDEKELHET