„Sunt tipul de călător relaxat” – interviu cu Antonia

Împreună cu Alex Velea, Antonia formează unul dintre cele mai iubite cupluri din lumea muzicală din România. Cântăreaţă, mamă a trei copii, ea ne-a povestit despre obiceiurile de călătorie, destinaţiile preferate, dar și despre surprize și provocări.


  • S-a născut în Bucureşti, iar de la vârsta de 5 ani a trăit alături de părinţii săi în Statele Unite, terminând liceul în Las Vegas.
  • După ce s-a întors în România a colaborat cu renumitul producător Tom Boxer pentru hitul „Roses on Fire”.
  • Printre piesele sale de succes se găsesc „Marionette”, „Marabou”, ”Amya”, ”Vorbește Lumea”, „Iubirea mea”, „Dor de tine” sau piesele „Call the Police” şi „Milk & Honey”, lansate în cadrul proiectului GGirls.
  • A colaborat cu artiști și trupe renumite, precum Holograf, Vunk, Carla’s Dreams, INNA, Jay Sean, Puya, Afrojack, Gromee sau Elvana Gjata.
  • Are peste 3,2 milioane de urmăritori pe Facebook, peste 2,7 milioane pe Instagram, peste 900 de mii pe TikTok și peste 500 milioane de vizualizări pe YouTube.

Ai un obicei cotidian de care nu te lași, oriunde ai fi în lume?

Nu am un obicei anume de care să nu mă las. Nu întotdeauna când sunt în vacanţă merg la sală, de exemplu. Dar aceasta ar fi principala constantă din viaţa mea. Bineînţeles, prima grijă dimineaţa este să mă trezesc și să îi pregătesc pe copii pentru școală. Merg cât se poate de des la sală cu Alexandru, merg la masaj atunci când timpul îmi permite, uneori simpla vizită la salon pentru un coafat sau manichiură ori un tratament pentru hidratarea tenului schimbă starea de spirit. Desigur, petrec timp cu prietenii mei și alături de familia mea.

Odihnă activă sau pasivă – care îţi place mai mult?

Cu trecerea timpului și cu un program din ce în ce mai încărcat, cu trei copii, simt tot mai mult nevoia unei odihne cât mai depline atunci când prind momente de liniște. Nu se întâmplă atât de des pe cât mi-aș dori, dar da, prioritizez pe cât se poate odihna, ca să pot fi 100% funcţională pe scenă, în proiectele în care sunt implicată, în familie.

Sunt lucruri, produse specifice pe care le cauţi când faci shopping în timpul vacanţelor?

Pe lângă haine, îmi place să le iau copiilor jucării sau jocuri despre care știu sigur că îi vor bucura. Sunt pasionată de pantofi sport și eu și Alexandru, așa că mereu merg în aceste magazine. Îmi plac mult și parfumurile!

Care s-a dovedit a fi cel mai inutil obiect pe care l-ai pus în bagaj?

O pereche extra de pantofi sport. Din fiecare destinaţie în care călătoresc, mă întorc cu cel puţin o pereche nouă.

Și dacă ai putea să faci asta, există un loc exotic unde ţi-ar plăcea să trăiești?

Eu iubesc căldura, așa că mi-ar plăcea într-o ţară în care să fie cald mai mereu. Sunt influenţată de vacanţa minunată pe care am petrecut-o în Maldive, așa că poate acolo.

Care este bucătăria ta preferată?

Îmi place foarte mult sushi, mănânc destul de des. Dar nu am o bucătărie anume preferată, îmi place să încerc cât mai multe feluri de mâncare, din orice tip de restaurant. Sunt puţine lucruri care nu îmi plac.

În ce ești raţională și în ce ești impulsivă atunci când călătorești?

Aproape în mai nimic raţională. Hahaha! Adică îmi place să mănânc feluri de mâncare noi, diferite, dar și să cumpăr produse de cosmetică, beauty, haine, lucruri care îmi plac mult și care nu sunt la noi în ţară de exemplu. Sunt tipul de călător relaxat. Mă stresez doar atunci când am de făcut bagaje pentru copii, să nu uit lucruri esenţiale de care au nevoie.

Care ţi se pare cea mai mare provocare, atunci când călătoriţi cu trei copii?

Acum sunt suficient de mari să ne putem înţelege. E delicat atunci când nu se simt bine, de exemplu, în călătorii. În rest, nu e nimic ce nu putem rezolva împreună, mai ales că Alexandru este implicat în absolut orice ţine de educaţia și creșterea copiilor.

Ai anumite practici pe care le-ai „dezvoltat” de-a lungul timpului, astfel încât să decurgă cât mai bine călătoriile în familie?

Sunt o persoană foarte organizată, așa că e important să am totul pregătit din timp. Și foarte important, să iau câteva lucruri esenţiale, pentru că de regulă fac cumpărături și mai și cumpăr uneori câte un bagaj în plus, așa că e bine să „travel light”.

Ce sfaturi referitoare la călătorii poţi oferi părinţilor cu copii?

E important să fii organizat, cum spuneam. Să faci o listă cu lucrurile care sunt esenţiale pentru copii și să te asiguri că le ai pe toate în bagaj. În rest, cred că totul se poate rezolva dacă împreună cu partenerul tău formaţi o echipă și vă ajutaţi în absolut orice.

Pentru tine care a fost cea mai memorabilă vacanţă, călătorie din copilărie?

Pentru că părinţii mei au lucrat la circ o perioadă atunci când eu eram mică, am avut ocazia să văd mai multe ţări din Europa și totul era fascinant pentru mine atunci. Apoi, la 5 ani, ne-am mutat în statul american Utah, unde am locuit până la 12 ani, când ne-am mutat în Las Vegas.

Foto: Instagram

Poţi să fii un pic ghidul nostru personal? Ce n-ar trebui nimeni să rateze dacă ajunge în Las Vegas, capitala distracţiei din SUA?

De când am plecat din Statele Unite, de la 18 ani, încă nu m-am întors acolo, dar este pe lista mea de priorităţi pentru acest an. Am mulţi prieteni acolo, locuri de revizitat, altele de descoperit. Cum au trecut câţiva ani buni de când am fost pe acolo, nu mai știu ce este nou. Dar cu siguranţă este de văzut Grand Canyon, din apropiere, un show al unui artist care e în turneu în Las Vegas sau care este rezident acolo, fântâna Bellagio cu hotelul și cazinoul, respectiv celebra capelă pentru căsătorii.

Care sunt cele mai frumoase amintiri ale călătoriilor din România?

Cu siguranţă, emoţia și bucuria întâlnirilor cu fanii, în primul rând, dacă ar fi să mă raportez la ultimii 14 ani de când mi-am început cariera. Am ocazia să străbat România și să mă bucur de locurile ei frumoase. Dacă neapărat trebuie să aleg, cel mai mult îmi place la Brașov, Bran, Sinaia, Timișoara, dar și la Iași, Sibiu, Craiova.

Cu ocazia călătoriilor, inevitabil facem comparaţii: ai sesizat ceva ce în România este mult mai bun, mai bine decât ne vine nouă să credem?

Încerc în niciun aspect al vieţii să nu mă concentrez pe ce e negativ și tot ceea ce ne supără pe mulţi dintre noi, cum ar fi de exemplu calitatea drumurilor și timpul petrecut între casă și concerte. Însă mă bucură de fiecare dată să întâlnesc oameni prietenoși, ospitalieri în toate colţurile ţării, îmi place să savurez mâncare delicioasă, să văd locuri care arată incredibil, business-uri conduse de oameni pasionaţi.

Foto: Instagram

Cea mai surprinzătoare călătorie

„Vacanța în Maldive mi-a plăcut mult, m-a surprins plăcut, dar și în Canada a fost o experiență plăcută.”

Cea mai haioasă experiență

„Vara am fost la Disneyland la Paris cu Maya, fiica mea, și a fost o experiență extraordinară care m-a făcut să ”dau în mintea copiilor”. La două luni distanță, am repetat excursia la Paris și cu Alex și băieții și ne-am distrat foarte mult. Noi, adulții, ne bucurăm de bucuria micuților!”

Cea mai dezamăgitoare întâmplare

„Am avut o întâmplare nefericită odată, într-o vacanță în Italia. Mi-am lăsat un rucsac în mașină și când m-am întors, dispăruse. Aveam în el actele și alte obiecte personale. Am fost tristă, supărată și în același timp, dezamăgită.”


DESTINAŢIILE CARE MI-AU PLĂCUT CEL MAI MULT

În România

Îmi place mult la mare vara, pentru că iubesc căldura. Dar și la munte, mai ales când e zăpadă, la Sinaia e frumos, de exemplu. Copiii sunt fericiți să se joace cu zăpadă, așa că mergem în special iarna.

În Europa

Anul acesta am fost în Mykonos pentru prima dată, mi-a plăcut mult, ne-am relaxat, ne-am bucurat de zile însorite într-un hotel superb.

În lume

Pentru prima dată în Maldive a fost o vacanță extraordinară, ideală: liniște, peisaje superbe, plajă. De vis!


DESTINAŢIA DE VIS UNDE AŞ DORI SĂ AJUNG NEAPĂRAT

În România

Am ajuns cam peste tot în România datorită concertelor, însă nu am reușit să petrec mai mult timp în natură sau să explorez anumite orașe, locuri din țara noastră. Mai mereu sunt pe fugă.

În Europa

Mi-aș dori să călătoresc mai mult în Franța, este o țară frumoasă, dar la fel de mult aș vrea să ajung și în Portugalia sau în țările nordice.

În lume

În Bali, Barbados, mereu m-au atras informațiile, fotografiile, videourile văzute pe Internet de acolo.

AMI MÉG ÉRDEKELHET