Pe urmele Lady Diana prin Europa

Anul acesta, la finele lunii august se vor împlini 25 de ani de când Lady Diana, ambasadoarea Regatului Unit pentru stil și bunăvoință ne-a părăsit în mod tragic.

Foto: Flickr

Fata ce făcea parte din familia de aristocrați Spencer avea doar 20 de ani când s-a căsătorit cu moștenitorul tronului familiei regale britanice, prințul Charles. Cu un zâmbet timid, Prințesa de Wales a furat rapid inimile britanicilor și apoi ale întregii lumi. Oriunde apărea, i s-a acordat toată atenția, lucru de care a și profitat, folosind lumina reflectoarelor pentru a-i sprijini pe cei săraci, bolnavi, neputincioși.

În ciuda popularității, căsnicia ei a eșuat și abia ani mai târziu a ieșit la iveală ce se afla în spatele zâmbetului ei trist. Lady Di a fost o ființă obișnuită care a arătat că și familia regală este formată din oameni care iubesc, dezamăgesc și greșesc. În mod tragic, Diana Frances Spencer a avut parte doar de 36 de ani de viață.

Catedrala Sf. Paul 

Foto: Unsplash

Din 1501, moștenitorul tronului, Prințul Charles, a fost primul care s-a căsătorit în Catedrala Sf. Paul din Londra. Momentele memorabile ale nunții transmise în direct au fost trena de șapte metri și jumătate a miresei și sărutul uitat.

Palatul Kensington

Foto: Shutterstock

După luna de miere, Charles și Diana s-au mutat la Palatul Kensington din Londra. O parte a clădirii funcționează ca muzeu, iar cealaltă parte este încă reședință regală, unde – printre alții – locuiește prințul William cu familia sa. William și fratele său mai mic, Harry, au realizat Grădina Albă în memoria Dianei, cu florile preferate ale mamei lor: lalele și zambile.

Moșia Sandringham 

Foto: sandringhamestate.co.uk

Familia Spencer este una dintre cele mai importante familii nobiliare, de generații strâns asociată cu familia regală. Diana s-a născut în 1961 în Park House de pe moșia Sandringham, pe care familia ei a închiriat-o de la Elisabeta a II-a.

Întâlnirea de la Roma

www.youtube.com

PRINCESS DIANA IN ROME ITALY APRIL 1985

Diana și Maica Tereza de Calcutta au reprezentat doi poli diferiți în ceea ce privește modul de viață, dar ambele au avut drept misiune slujirea săracilor și a bolnavilor. Prima oară s-au întâlnit în 1992 în mănăstirea de pe Via Casilina din Roma. Mulțimi de oameni au privit cum cele două femei influente intrau în mănăstire pentru a se ruga. Diana a fost însoțită pe ultimul drum de rozariul primit de la Maica Tereza.

Saint-tropez

Foto: Unsplash

Diana a petrecut vara anului 1997 pe Riviera Franceză cu partenerul ei, Dodi Fayed, la vila antreprenorului egiptean din Saint-Tropez. Deși a divorțat de Charles și a anunțat că se retrage din viața publică, paparazzi i-au urmărit și aici, surprinzând, printre altele, ultima sa vacanță cu copiii săi. Câteva săptămâni mai târziu, fugind de fotografi, a suferit un accident rutier mortal la Paris.

​Rougemont, Elveția

Foto: Pixabay

Diana nu a fost niciodată o elevă bună, a părăsit liceul și în ultimii doi ani a studiat schi, gătit, cusut și limba franceză la școala de fete din Rougemont. Mai târziu s-a întors frecvent în munți pentru a schia.


AMI MÉG ÉRDEKELHET