5 muzee de vizitat în Praga

Orașul are peste 100 de muzee și săli de expoziții care acoperă toate genurile de artă și toate epocile istoriei.

În Praga, muzeele complet gratuite sunt rare, dar taxele de intrare sunt ieftine, conform standardelor europene, iar cumpărarea unui Prague City Pass sau Prague CoolPass ne poate oferi intrare gratuită sau cu reducere la unele instituții cheie.

​Muzeul Național

Foto: Pixabay

Magnifica clădire din vârful Pieței Venceslau (Václavské náměstí), Muzeul Național, a servit drept fundal pentru unele dintre punctele de cotitură din istoria cehă. Clădirea a fost un martor tăcut al invaziilor naziste și sovietice; în anii 1980, în fața treptelor ei au avut loc demonstrațiile de masă pro-democrație ale revoluției de catifea. În interior, instalații multimedia și obiecte istorice prezintă acest trecut turbulent.

Muzeul găzduiește și expoziții temporare interesante, grupate adesea în jurul muzicii și culturii cehe.

Această instituție națională pe scară largă este însă renumită mai ales pentru colecția sa extinsă de științe naturale. Merită să plătim taxa de intrare doar ca să vedem scheletul de balenă agățat de tavanul neo-renascentist. Înainte de plecare, să urcăm pe cupolă, de unde se vede o priveliște imbatabilă asupra pieţei şi a Cetății din Praga.

​Muzeul Evreiesc din Praga

Foto: Pixabay

Vizitatorii Muzeului Evreiesc din Praga ar putea pierde cu ușurință o zi întreagă în contemplație profundă. Răspândit în șapte locații, muzeul este una dintre cele mai mari colecții de obiecte evreiești din lume. Majoritatea vizitatorilor își încep vizita la Sinagoga Pinkas – o frumoasă clădire gotică, din care se poate intra în Vechiul Cimitir Evreiesc, cel mai vechi cimitir evreiesc care a supraviețuit în Europa. Sala mare a sinagogii este astăzi un memorial al celor 77.297 de victime cehe ale Holocaustului. La primul etaj, o expoziție la fel de impresionantă prezintă experiențele copiilor evrei închiși în lagărul de concentrare Theresienstadt (astăzi Terezín) în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

​Veletržní Palác

Foto: ngprague.cz

Între 1918 și 1938, nou formata Cehoslovacie a devenit un centru vibrant de cultură și arte.

În Veletržní Palác din cartierul în vogă Holešovice, o expoziție de lungă durată reconstituie câteva dintre cele mai importante spectacole de artă ale zilelor de atunci. Să ne simțim ca un vizitator de muzeu din anii 1920 și să vedem operele lui Picasso, Gauguin, Van Gogh și artiști cehi celebri precum Toyen és Otakar Švec. Veletržní Palác este principalul spațiu expozițional al Galeriei Naționale din Praga (care include, de asemenea, Palatul Schwarzenberg, Palatul Kinský și Mănăstirea Sf. Agnes), având expoziții de clasă mondială atât temporare cât și pe termen lung. În spatele exteriorului impunător, cafeneaua care înoată în lumină este una dintre cele mai bune din oraș.

​Muzeul National de Agricultură

Foto: nzm.cz

Cu patru etaje de activități practice, Muzeul Național de Agricultură demonstrează că descoperirea agriculturii poate fi distractivă.

Tinerii vizitatori pot conduce tractoare și se pot juca în bucătăriile și atelierele de joacă.

Pe acoperișul cu iarbă, părinții au parte de o priveliște plăcută asupra grădinilor Letna din apropiere și a Cartierului Mic medieval (Malá Strana). În grădina muzeului se plimbă pui de găină, iar la restaurantul Jakoby Záletná ne așteaptă un carusel care se învârte manual și pizza de casă.

​Muzeul Orașului Praga

Foto: muzeumprahy.cz

Clădirea principală a Muzeului Orașului Praga merită o vizită, dar în prezent este închisă din cauza renovărilor. Dacă dorim să aflăm mai multe despre capitala Cehiei, să mergem la Casa Inelul de Aur, o altă filială a muzeului, situată lângă Biserica Týn. Muzeul este găzduit în două case integrate într-una singură din secolul al XIV-lea și are un farmec deosebit. Expoziția permanentă prezintă prin instrumente multimedia interactive și obiecte istorice cum s-a transformat Praga dintr-un oraș medieval nesemnificativ într-unul din cele mai importante capitale ale puterii europene.

AMI MÉG ÉRDEKELHET