Neașteptat din orice unghi – noul Peugeot 408

Noul Peugeot 408 reprezintă o premieră în istoria mărcii, oferind o siluetă fastback inedită în vârful segmentului C.

Foto: Peugeot

Cu noul 408, Peugeot își completează oferta pe segmentul C, alături de SUV-urile 3008 și 5008, și sedanurile 308 și break-urile 308 SW.

Foto: Peugeot

Peugeot408 se remarcă în primul rând prin silueta dinamică de tip fastback: liniile sunt ascuțite, grila în culoarea caroseriei se îmbină perfect cu partea din față și afișează noua emblemă a mărcii, reprezentată de un cap de leu. Decupajul inversat al barei de protecție spate oferă profilului un aspect dinamic, accentuat și de jantele de 20 de inci, care prezintă un design geometric. Cu o lungime de 4,69 m și un ampatament lung de 2,79 m, noul model oferă un spațiu remarcabil pe rândul 2. Portbagajul vine cu un volum de 536 litri, ce poate crește până la 1.611 litri cu scaunele spate rabatate.

Foto: Peugeot

La interior, conceptul i-Cockpit reprezintă unul dintre atuurile mărcii. Situat la nivelul privirii, deasupra volanului, noul instrumentar de bord digital integrează un ecran digital de 10 inci. Pe nivelul de echipare GT, instrumentarul de bord este 3D. În totalitate configurabil și personalizabil, acesta oferă mai multe moduri de afișare (Navigație Conectată TomTom, Radio/Media, Sisteme de asistență la condus, Flux de energie etc.) care pot fi modificate direct din panoul de control.

Arhitectura "high vent” ce plasează gurile de ventilație la nivelul capului pasagerilor, favorizează un ecran tactil central de 10 inci, situat puțin mai jos decât instrumentarul de bord digital pentru a fi la îndemâna șoferului. Sistemul include comenzi virtuale "i-toggles" în totalitate configurabile. Fiecare i-toggle oferă acces direct la principalele funcții ale mașinii: aer condiționat, telefon, radio sau aplicații mobile, care pot fi configurate la alegerea utilizatorului.

Foto: Peugeot

Gama de motorizări include două versiuni plug-in hybrid de 180 și 225 CP și o versiune pe benzină de 130 CP. Cele 3 motorizări sunt asociate cu o cutie de viteze automată în 8 trepte. O versiune 100% electrică va urma câteva luni mai târziu.

Echipate cu 6 camere video și 9 radare, sistemele de asistență la condus oferă relaxare și siguranță la volan.

Debutul comercial se va produce la începutul anului 2023. Modelul va fi produs mai întâi în Franța, la Mulhouse, pentru piața europeană, apoi la uzina Chengdu din China, pentru piața locală.

AMI MÉG ÉRDEKELHET