Noul Porsche Macan a sosit și, pentru prima dată, este complet electric

Noile modele vor fi livrate primilor clienți în a doua jumătate a anului.

Fotó: Porsche

La zece ani de la lansare, Porsche Macan se îndreaptă spre cea de-a doua generație a modelului, acum în variantă complet electrică.

În cazul noului SUV compact, Macan Porsche a optat exclusiv pentru motoare electrice de ultimă generație pe punțile față și spate. Cifrele indică performanțe de clasă superioară: în combinație cu Launch Control, Macan 4 produce până la 300 kW (408 CP) de putere maximă, în timp ce Macan Turbo asigură până la 470 kW (639 CP). Cuplul maxim este de 650, respectiv, 1.130 Nm. Astfel noul Porsche Macan 4 accelerează de pe loc până la 100 km/h în 5,2 secunde, în timp ce Macan Turbo are nevoie de doar 3,3 secunde.

Cele două modele ating viteze maxime de 220, respectiv, 260 km/h.

Foto: Porsche

Motoarele electrice își extrag energia de la o baterie litiu-ion, amplasată în partea inferioară a caroseriei, cu o capacitate brută de 100 kWh. Puterea de încărcare la curent continuu este de până la 270 kW, astfel pachetul de baterii poate fi încărcat de la 10 la 80% în aproximativ 21 de minute la o stație de încărcare rapidă adecvată. Până la 240 kW de energie pot fi recuperați prin intermediul motoarelor electrice în timpul mersului. Autonomia combinată WLTP este de până la 613 km în cazul modelului Macan 4 și de până la 591 km în cazul modelului Macan Turbo.

Foto: Porsche

Noile modele Macan, cu o lungime de 4.784 mm, o lățime de 1.938 mm și o înălțime de 1.622 mm, au un aspect dinamic chiar și în staționare. Ampatamentul, care este cu 86 mm mai lung decât cel al modelului anterior (2.893 mm), este echilibrat prin consolele scurte în față și în spate. Electrificarea a dus la creșterea volumului portbagajului: în funcție de model și de echipamentele montate, spațiul util din spate este de până la 540 de litri. În plus, există un al doilea compartiment pentru bagaje sub capotă, cu o capacitate de 84 de litri. Aceasta înseamnă cu 136 de litri mai mult decât modelul anterior. Dacă spătarul banchetei din spate este rabatat complet, volumul portbagajului din spate crește până la 1.348 de litri.

Foto: Porsche

Porsche Macan este echipat cu cel mai recent sistem de afișaj și de operare, cu până la trei display-uri, inclusiv instrumentarul de bord de 12,6 inci, cu design curbat, și display-ul central de 10,9 inci. Pentru prima dată, pasagerul poate, de asemenea, să vizualizeze informații, să ajusteze setările sistemului de infotainment sau să transmită conținut video în timp ce mașina este condusă prin intermediul propriului ecran opțional de 10,9 inci. O altă premieră: Porsche Driver Experience include, de asemenea, un head-up display cu tehnologie de realitate augmentată. Elementele virtuale, cum ar fi săgețile de navigație, sunt integrate vizual fără probleme în lumea reală. Imaginea apare șoferului la o distanță de 10 metri și corespunde dimensiunii unui ecran de 87 de inci.

www.youtube.com

Porsche Macan 4 | Full Electric


AMI MÉG ÉRDEKELHET