Premiul cel mare din campania MOL EVO ajuns la Baia Mare

Mercedes–Benz GLA 180, premiul cel mare al promoţiei MOL EVO, a fost câştigat de Petru Asaftei din Baia Mare.


La promoţie au participat toţi cei care au alimentat cu carburanţi din gama MOL EVO în valoare de minimum 150 de lei în perioada 05.12.2022– 26.02.2023. Pe lângă premiul cel mare, un Mercedes-Benz GLA 180, s-au câștigat şi 36 carduri de carburant de 5.000 de lei, prin trageri la sorţi săptămânale și alte 3000 de carduri de carburant instant.

Petru Asaftei a fost desemnat câștigător în urma tragerii la sorţi și a primit crossover- ul german în data de 05.04.2023. Mercedes- Benz GLA 180 este propulsat de un motor pe benzină de 136 CP, care este asociat cu transmisie automată în 7 trepte. „La început pur și simplu nu mi-a venit să cred că am câștigat o mașină, am crezut că e o glumă, o farsă. Au trecut câteva ore bune până am realizat cu adevărat ce s-a întâmplat”, ne-a povestit Petru Asaftei, care se pricepe la mașini, fiind taximetrist în Baia Mare. „Normal, cel mai mult îmi folosesc mașina de serviciu, dar din când în când mai ies și cu noul Mercedes-Benz, îmi place mult. Am avut ocazia să-l cunosc bine la drumul spre casă după ce am primit mașina din București”, a adăugat Petru Asaftei, care s-a înregistrat în aplicaţia MOL GO în 2022.

În general oprește la staţiile MOL pentru alimentare, dar îi plac și produsele din oferta Fresh Corner, în special cafelele și sandvișurile.

El alimentează aproape zilnic la MOL, la una dintre cele trei staţii din Baia Mare, dar caută staţiile MOL și în drumurile lui spre Satu Mare sau Cluj-Napoca. „Am încercat și carburanţii de la alte companii, deci am reper, dar am revenit la MOL. Calitatea m-a convins. În trecut, am avut mașini diesel, acum folosesc una pe benzină și în toate cazurile carburanţii premium de la MOL au asigurat o performanţă adecvată motorului. Sunt șofer profesionist de peste 20 de ani, îmi dau seama de diferenţă.”

AMI MÉG ÉRDEKELHET