La grătar – hai să descoperim împreună câteva reţete delicioase

Odată cu căldura verii a sosit şi sezonul de grătare, care nu înseamnă doar ieşiri cu prietenii, ci şi feluri de mâncare gustoase şi sănătoase!

La grătar
Foto: Shutterstock

Dacă ai reușit să-ți aduni familia sau prietenii împreună, nu te limita doar la binecunoscuta combinaţie de „mici cu muştar”, ci încearcă mâncăruri noi! Iată patru rețete care îți vor face grătarul memorabil.

Frigărui de legume

Foto: Wikimedia

Ingrediente: 60 g ciuperci, 60 g dovlecei, 13 ml ulei, piper negru, 40 g ardei, sare.

Ciupercile, dovlecelul şi ardeiul tăiat cubuleţe se pun alternativ pe beţe de frigăruie. Se adaugă sare, piper şi se stropesc cu puţin ulei. Acest fel se prepară de obicei în aer liber, pe grătar.

Pulpe/aripi de pui pe grătar

Foto: Pixabay

Ingrediente pentru marinată: 1 ceaşcă ulei de măsline extra virgin, 2 căţei de usturoi, 2 linguri de lapte, 1 linguriţă de piper, sare.

Uleiul de măsline se amestecă cu sarea şi piperul, apoi se adaugă laptele şi usturoiul. Se amestecă bine, după care se pun pulpele de pui în marinată şi se pun pe grătar. Se întorc de câteva ori şi se stropesc cu marinată. Se servesc cu salată proaspătă şi legume pe grătar.

Ardei prăjiţi cu brânză

Foto: Getty Images

Ingrediente: 4 ardei, brânză, 50 g brânză de capră, sare, piper, pătrunjel, tarhon, 1 lingură de smântână, 1 lingură de maioneză, 4 felii şuncă.

Brânzeturile răzuite se amestecă cu condimentele, smântâna, maioneza şi şunca. Ardeii se taie pe lungime şi se formează bărcuţe. Restul de ardei se taie în cuburi şi se amestecă cu brânzeturile, apoi se pun pe bărcuţele de ardei. Se lasă timp de 5 minute în cuptorul preîncălzit, după care se scot, se presară peste ele brânza de capră, se pun înapoi până brânza se topeşte şi se rumeneşte. Se serveşte cu umplutura rămasă sau puţină salată.

Sardine marinate prăjite

Foto: Shutterstock

Ingrediente: 500 g sardine, sare, piper, ulei de măsline, 1 roşie, 1 ceapă roşie, rozmarin, usturoi.

Se folosesc sardinele curăţate. Se unge interiorul cu sare şi ulei de măsline, se poate adăuga şi puţin rozmarin şi bucăţi de usturoi. Într-un castron se pune ulei de măsline, usturoi tăiat mărunt, sare, rozmarin, în care se marinează sardinele timp de 1-2 ore. Apoi peştii se pun pe grătar la distanţă unul de altul şi se prăjesc câteva minute. Se servesc după gust cu salată sau sos cu iaurt.

AMI MÉG ÉRDEKELHET